IMERSIV este Atlantida inocenţei şi a fericirii necondiţionate

Romanul de debut al lui Octavian Herța, „IMERSIV” este, de la un capăt la altul, o scufundare a autorului, dar şi a fiecăruia dintre noi într-o lume dispărută, o Atlantidă pe care astăzi el o vede doar în vis, dar pe care ne face pe noi toţi, cititorii acestui roman – eveniment să o trăim aievea. Cu inocenţa, curiozitatea, iubirea, furia şi apoi cu disperarea cea mai adâncă pe care o poate trăi un copil căruia i s-a luat tot ce avea mai drag, într-o singură secundă. Cu fiecare filă pe care o veţi întoarce din această carte veţi constata că vă scufundaţi nu doar în valurile unei copilării întreruptă brutal de o dramă inexplicabilă, ci, o dată cu dezvăluirea, cuvânt cu cuvânt, a sufletului autorului, descoperim în spatele paginilor drame şi temeri pe care le ştim, sau doar le-am auzit ecoul de prea multe în jurul nostru.

Într-un stil curat, dar care te face să simţi, prin culorile vii ale metaforelor fiecare emoţie care i-a inspirat cuvintele, Octavian Herţa a ştiut să împrumute doar părţile bune de la stilul jurnalistic, aflat atât de mulţi ani atât de aproape de el încât s-a confundat mult timp cu acesta. Ştie acum să ducă puterea cuvântului pe noi culmi, care îl fac pe cititor să simtă fiecare cută din sufletul şifonat al personajelor, transmite inocenţa copilăriei care ignoră orice necaz şi transformă apoi, împreună cu cititorii, toată lumea perfectă văzută prin ochii unii suflet pur de copil într-o lume cu accente dramatice, unde defectele, suferinţele, golul imens din suflet creat de destinul implacabil nu mai pot fi ascunse, sau ignorate.
Ele vin peste el, şi peste noi, cititorii, asemenea unor valuri uriaşe de disperare, de durere, de scufundare implacabilă în vârtejul tulbure al destinului. Deşi par poveşti separate, instantanee făcute în timp diverselor personaje care au trecut prin viaţa băieţelului pasionat de citit, şi care găsea în lectură un refugiu faţă de lumea din jurul său, modelându-i sufletul, totul capătă sens la finalul romanului, când toate întâmplările, toate sentimentele, durerea profundă şi viaţa adevărată răpesc într-o clipă orice urmă de inocenţă din viaţa personajului principal.

Chiar dacă ştiam deja finalul romanului IMERSIV, aşteptam acel val de emoţii care urma să se reverse dintre pagini spre gândurile mele, pentru că Tavi îmi povestise deja drama sa personală, nimic nu m-a pregătit pentru această explozie de culori, de senzaţii, de suferinţă şi, la final, de resemnare în faţa valurilor implacabile ale vieţii.
Finalul acestui roman este cu adevărat unul excepţional, care se citeşte pe nerăsuflate, unul care reuşeşte să transmită un curent electric din fiecare por al scriitorului spre voi, cei care îl veţi citi. Nimic din restul paginilor parcurse, nici drama părinţilor sau bunicilor, nici iubirea neîmplinită şi apoi suferinţa mută a mamei sale, nici copilăria trăită ca într-o barcă, navigând printre lipsurile de tot felul specifice „Epocii de aur”, desfăşurate între blocurile gri ale comunismului, nici chiar mica dramă interioară produsă de dezamăgirea primei iubiri, eşuată pe un mal stâncos, nu te pregătesc pentru adevărata dramă, suprema dramă pe care o poate trăi un copil: moartea mamei sub propriii lui ochi, incapacitatea de a o putea prinde şi salva de la înec prin mâna de copil întinsă spre ea ca o rugăciune, abisul durerii şi scufundarea într-un val de tristeţe mare cât un ocean, care înghite totul, te face să amorţeşti brusc, să îţi închizi sufletul şi să nu mai vrei să simţi nimic, niciodată.
Este un apogeu al sufletului pentru Octavian Herţa, un gest suprem de a forţa în sfârşit cu barosul peniţei murdare de cerneală şi de lacrimi interioare porţile ferecate ale conştientului, de a dărâma ultimele bariere ale sufletului pentru a scoate de acolo absolut toată durerea, de a o revărsa în paginile acestei cărţi şi de a deveni apoi un om curat, deschis spre iubire, eliberat de orice suferinţă.

„Nu mă va putea convinge nimeni că întâmplările din această carte nu s-au desfăşurat întocmai cum le-am descris, până la ultimul rând”. Aşa îşi începe Tavi primul său roman, un debut literar complet surprinzător, dar excepţional prin emoţiile pe care le creează.
Prin romanul IMERSIV autorul a renăscut. Din paginile sale refulează violent iubirea, inocenţa copilăriei, furia şi, la final, resemnarea în faţa propriului destin. Este o carte care ţine loc de terapie, o terapie completă, vindecătoare, după consumarea căreia este un alt om. Autorul nu îşi face, însă, doar terapia proprie, ci ne dăruieşte experienţele sale pentru a descoperi şi a vindeca fiecare dintre noi câte o durere sau o spaimă interioară. După lectura romanului IMERSIV vom putea fi cu toţii mai buni, poate vom învăţa să preţuim fiecare om şi fiecare clipă frumoasă pe care o trăim în prezent, pentru că, iată, copilul inocent care stătea pe o pătură, fericit, lângă părinţii şi prietenii săi, cu satisfacţia deplină a prezentului ne-a învăţat că într-o secundă putem pierde tot ce este mai frumos în viaţa noastră, poate singurul nostru sprijin, singura lumină care ne călăuzea spiritul.
Cum poate face faţă fiecare dintre noi întunericului minţii este greu de prevăzut, dar Octavian Herţa, aşa cum este el astăzi, ne dovedeşte faptul că greutăţile nu trebuie neapărat să te doboare, ci trebuie să te întărească, să te determine să fii un om mai bun, care nu renunţă la principii şi care trece în continuare prin viaţă cu coloana vertebrală dreaptă. Că neiubirea trăită în copilărie poate genera iubire la maturitate, o iubire conştientă, asumată, nu doar faţă de amintirea mamei, poate singura fiinţă care l-a iubit cu adevărat, ci şi faţă de tatăl său, pe care Tavi l-a iubit până în ultima clipă a vieţii sale, cu toate defectele lui, până în secunda când şi această a doua dramă s-a consumat sub ochii săi, şi ai noştri, cei care îl cunoaştem.
Dacă aş fi citit această carte atunci, înainte de a-l conduce pe ultimul drum pe cel care îi dăduse viaţă colegului meu de redacţie poate aş fi apreciat mai mult viaţa acestui om care şi-a trăit, în felul său, o dramă personală profundă, dramă care i-a afectat pe toţi cei din jurul lui şi l-a adus, la final, în stadiul de descompunere sufletească aproape completă, trăind parcă în acelaşi timp toate dramele pe care le crease, la intensitate maximă.

Rareori am plâns la finalul unui roman, oricât de cunoscut şi apreciat ar fi fost autorul acestuia, dar, recunosc, am plâns la finalul ACESTUI roman, pentru că SCRIITORUL OCTAVIAN HERȚA mi-a transmis prin IMERSIV, în stilul său unic, senzaţia că îi cunoşteam de o viaţă pe el şi personajele din cartea sa, oamenii pe care i-a iubit cel mai mult şi care sunt descrişi exact aşa cum au rămas întipăriţi în memoria afectivă a copilului din el, cu bunele şi cu relele lor.
Chiar dacă nu mai sunt, cei mai mulţi dintre ei vor trăi acum nu doar în mintea lui, ci şi în a noastră, cei care i-am cunoscut datorită talentului său literar. Dovadă că nimic nu este întâmplător în viaţă. Iată că primele cărţi, citite datorită pasiunii tatălui său pentru lectură, apoi anii pe care Tavi i-a petrecut printre noi, în redacţie, un tânăr timid, serios, inteligent şi consecvent, învăţând mai întâi cum să adapteze stilul autorilor din cărţile pe care le iubea atât de mult la cerinţele jurnalismului local şi naţional, continuând cu renunţarea voită la regulile impuse de o presă prea puţin finanţată, şi pentru care trebuia să facă nişte compromisuri care îi murdăreau sufletul, toate au culminat astăzi cu un debut literar promiţător, cu formarea unui stil simplu, dar în acelaşi timp atât de plin de înţelesuri, de culoare, de conţinut.
Ceea ce nu poate descrie în cuvinte, autorul ne face să simţim. Când citiţi această carte veţi simţi aievea cum vi se înfăţişează în faţa ochilor această Atlantidă, această viaţă dispărută a unui copil, populată cu personaje care se mişcă aievea în faţa voastră, care iubesc, visează, urăsc, trăiesc prin fiecare fibră a lor o viaţă acoperită la final de durere ca de valurile imense ale unui baraj rupt de neaşteptate, un baraj al sentimentelor care nu mai pot fi ţinute în frâu, şi care au făcut din autorul acestei cărţi OMUL care este astăzi. Mulţumim, Tavi, pentru că ne-ai permis să intrăm cu toţii acolo, în interiorul tău, şi să îţi vedem cele mai ascunse taine ale sufletului. Cred că ar trebui să învăţăm ceva din asta, şi să ne aruncăm mai des, fără costum de scafandru, fiecare în interiorul sufletului său. Poate că vom descoperi şi în noi acei „ani de paradis şi infern dispăruţi în oceanul nemărginit, asemenea unei Atlantide care refuză, pentru totdeauna, regăsirea”.
Octavian Herța – IMERSIV, un roman tulburător, dramatic, de o melancolie nesfârșită.