Titlul național pe macadam se decide la Rm. Vâlcea. Probă de noapte spectaculoasă la Mihăești. Superspeciala vine în centrul Municipiului

Raliul Vâlcii Nurvil, programat în perioada 25-27 septembrie 2025, reprezintă etapa finală a Campionatului Național de Raliuri pe Macadam, etapă în care se va decide titlul de Campion Național la

Read More

Debut cu victorie pentru junioarele 3 de la SCM

Echipa de junioare 3 a SCM Rm. Vâlcea a debutat sâmbătă cu dreptul în noul sezon al Campionatului Național rezervat categoriei de vârstă. După 50 de minute palpitante, care au

Read More

Galicea, locul unde cuvântul scris adună oameni: cărți, credință și istorie la Cremenari și Stoiceni

  În comuna Galicea, sărbătoarea „Înălțarea Sfintei Cruci” a avut o semnificație aparte.  Prin proiectul „Cultură, istorie și religie”, realizat în parteneriat cu Parohia Cremenari și Parohia Stoiceni, oamenii au

Read More

Măsuri de austeritate și protecția naturii, frâne pentru Mălaia – primarul Gheorghe Dinculescu: «Omul trebuie să fie în centrul tuturor politicilor publice»”

În România ultimilor ani, primăriile s-au obișnuit să ducă greul reformelor decise la București.  Reduceri, blocaje, reguli noi. Totul cade pe umerii administrațiilor locale, care trebuie să se descurce cum

Read More

Ziua curățeniei la Băile Olănești – primarul Sorin Vasilache: „Vă așteptăm în număr cât mai mare să dăm un exemplu de solidaritate și implicare civică!”

Primăria Băile Olănești anunță o amplă acțiune de ecologizare, programată pentru luni, 22 septembrie 2025.   Evenimentul are loc în cadrul proiectului „Ziua de Curățenie Națională 2025”, inițiat de Asociația Let’s

Read More

Teatrul Anton Pann pe scenele naționale și internaționale: participări la Festivalul UNDERCLOUD18, București și La MaMa Umbria, Italia

Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea participă la două evenimente care pun în valoare creația teatrală, atât pe plan național, cât și internațional. În perioada 18 septembrie – 5 octombrie,

Read More

SCM câștigă lejer cu Gilortul. Roș-albaștrii urcă pe primul loc / foto

SCM Rm. Vâlcea  s-a impus vineri în Zăvoi, scor 5-1 (2-1) cu Gilortul Tg. Cărbunești și a devenit lider în Seria 6 din Liga 3. Echipa pregătită de Constantin Schumacher

Read More

La Frâncești se cinstesc valorile: «Chiar dacă nu avem Ziua localității, vom premia copiii și cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie»

În comuna Frâncești, începutul toamnei aduce nu doar grija pentru școală și gospodărie, ci și recunoașterea valorilor locale.  Deși anul acesta Ziua localității nu va   fi organizată, primăria nu renunță

Read More

La Mihăești, grădinița din Măgura va purta numele profesorului Alexandru Popescu-Mihăești: „Vom cinsti memoria unui dascăl care a iubit această comună”

În comuna Mihăești, lucrările la grădinița cu program prelungit din satul Măgura se apropie de final. Construcția,  ridicată de la temelie, se află la un stadiu de 99%. Clasele sunt

Read More

Primarul Landor Moșteanu, despre schimbările din Nicolae Bălcescu: „Orice palmă de asfalt contează, iar utilitățile trebuie să ajungă la fiecare gospodărie”

La Nicolae Bălcescu, șantierele și proiectele au devenit parte din ritmul administrației locale. Se lucrează la drumuri, la rețele de gaze și la servicii publice. Investițiile sunt finanțate din programe

Read More