Primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu a câştigat procesul cu ANI
Înalta Curte de Casație și Justiție i-a dat dreptate primarului Nicolae Concioiu, contrar deciziei de incompatibilitate declarate de A.N.I.
Astfel, prin Decizia nr.211, astăzi, 26 Ianuarie 2018, a fost respins recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 102/F din 22 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2018.
În urma procedurii de evaluare, ANI a constatat că primarul comunei Guşoeni ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, prin ocuparea simultană a altor funcţii, în paralel cu cea de la primărie. Astfel, Nicolae Concioiu s-a aflat în stare de incompatibilitate din data de 20 mai 2011, întrucât deţine, simultan cu funcţia de primar, şi calitatea de mediator în cadrul „Concioiu Nicolae – birou de mediator” şi al Asociaţiei profesionale de mediatori „Asociaţia Centrul de Mediere Vâlcea”, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003. ANI a identificat astfel elementele de încălcare a regimului juridic, prin desfăşurarea de activităţi de mediere concomitent cu funcţia de primar în anul 2013 şi cerea pe atunci un punct de vedere în acest sens. Conform declaraţiilor primarului, în momentul acela, Nicolae Concioiu a transmis o adresă către inspectorul de integritate, în care menţiona faptul că nu a desfăşurat activităţi de mediere şi nu a realizat venituri din activitatea de mediator, anexând inclusiv adeverinţa în original, eliberată de ANAF, în care se specifica faptul că Nicolae Concioiu, ca urmare a cererii, nu figura în adeverinţa fiscală cu venituri de mediator. „Calitatea de mediator este ca şi cea de avocat, o profesie. Nu am câştigat bani din asta, fiindcă nu am desfăşurat această activitate, dar nu nici nu am putut să renunţ la profesia mea doar pentru faptul că am devenit primar, mai ales că nu am activat ca mediator. Justiţia a început să fie cu adevărat independentă. Mi-am dat seama de acest aspect şi nu am avut nicio emoţie, fiind sigur că nu voi avea probleme”, a declarat primarul Nicolae Concioiu.
Claudia Şchiopu