Daniel Dimulescu: „Legislaţia existentă în domeniul administrativ anulează investiţiile”

După un an şi jumătate de când a preluat funcţia de primar, Daniel Dimulescu afirmă că, în această perioadă a mizat mai mult pe crearea de proiecte, de care localitatea Mădulari ducea lipsă. Spune că au fost puse pe picioare noi idei, benefice pentru localitate, şi s-au căutat soluţii de finanţare pentru proiectele întocmite. Speră ca 2018 să fie anul şantierelor la Mădulari, şi crede cu tărie în actualul Guvern social – democrat, căruia îi dă în continuare credit pentru o guvernare performantă: „Avem proiect pentru înfiinţarea reţelei de apă pe o lungime de 17 kilometri. Investiţia are valoarea de două milioane de euro. Acest proiect va acoperi în procent de 90% reţeaua de alimentare cu apă din Mădulari. După aceea vor mai fi necesare anumite extinderi de reţea în satele Beica şi în satul Mamu. Introducerea reţelei de apă a fost visul meu, pe care o sa mi-l văd împlinit doar atunci când vom da drumul la robinet. Venind din mediul privat, pot spune că întocmirea unui proiect în administraţie este anevoioasă. Înfiinţarea sistemelor de apă şi canalizare sunt primele proiecte pe care le-am întocmit, din poziţia de primar al acestei localităţi. Pot spune că legislaţia existentă în domeniul administrativ omoară birocratic o mare parte dintre investiţiile necesare comunităţilor. Consider că este nevoie să fie creat un cadru potrivit dezvoltării cât mai rapide cu putinţă a zonei rurale. Dacă vrem să avem sate înfloritoare, aşa cum erau odată, trebuie să creăm cadrul potrivit. Pentru proiectul de apă am dus la Ministerul Dezvoltării şase dosare. Cu toate acestea am încredere în noul Guvern, că va aduce noi modificări pentru a înlesni demersurile în ceea ce priveşte dezvoltarea satelor”, a subliniat primarul din Mădulari, Daniel Dimulescu.
Claudia Şchiopu