Cheile Turenilor, un loc prea puţin cunoscut de turişti

Pe cursul Pârâului Racilor veţi descoperi un defileu pitoresc, săpat în calcare de vârstă mezozoică. Denumit Cheile Turenilor sau Cheile Turului, defileul oferă un traseu interesant, prin mijlocul unor pereţi prăpăstioşi, ridicaţi deseori la peste 100 – 150 de metri deasupra văii. Pentru a ajunge aici trebuie să porniţi din localitatea Tureni, urmând drumul marcat cu triunghi albastru, sau pe cel de la cabana Cheile Turzii (10 kilometri), de unde se ajunge aici în 2,5 ore de mers pe picioare. Vă veţi simţi aici ca într-un adevărat canion şi nu veţi uita curând peisajul de un pitoresc inegalabil în zonă, presărat cu numeroase forme carstice, printre care numeroase peşteri, portaluri, cascade sau marmite, care dau o satisfacţie deosebită celor care se încumetă să străbată, în condiţii foarte dificile, firul pârâului. Aici s-au descoperit şi numeroase resturi de fosile, în special pe culmea Petridului, respectiv în extremitatea nord-estică a Munţilor Trăscău. În peretele abrupt al versantului stâng, la o altitudine de circa 25 de metri se întâlneşte Peştera Zânelor, scobită pe o lungime de circa 10 metri. Spre aval de aceasta, în peretele din dreapta este cunoscută şi Peştera Feciorilor. O curiozitate deosebită o reprezintă şi complexul de stânci denumite „Popa Ţiganilor”, rotocolul „Stânca Ciorilor”, resturile Peşterii Şura Mică, portalul Şura Mare, Cerceii Doamnei, etc.
CITIŢI MAI MULTE INFORMAŢII DESPRE OBIECTIVELE ŞI EVENIMENTELE TURISTICE DIN JUDEŢUL CLUJ VIZITÂND SITEUL WWW.CLUJTOURISM.RO SAU PAGINA FACEBOOK CLUJ TOURISM .