Comuna Costeşti va avea piscină, de anul viitor

 

 

După inaugurarea parcului din centrul localităţii, primarul are în plan ca, anul viitor, pentru copiii din localitate să construiască o piscină . „Toată vara a fost o nebunie în fiecare seară, în acest parc. Mă bucur foarte mult că, prin finalizarea acestui proiect, am reuşit să fac vacanţa mai frumoasă. De fapt ei, copiii, sunt beneficiarii acestui proiect, şi am văzut cât de mult se bucură de realizarea părculeţului, iar de la anul voi construi în acel loc şi o piscină”, ne-a declarat primarul Toma Peştereanu.

 

Administraţia locală continuă proiectele de modernizare a infrastructurii

 

Au început lucrările de asfaltare a drumurilor comunale pe o lungime de 4 kilometri. Lucrările fac parte din proiectul depus printr-o asociaţie de dezvoltare intercomunitară formată cu Bărbăteşti şi Pietrari. Astfel, la Bărbăteşti se vor asfalta aproximativ 3,5 kilometri, iar la Pietrari 5 kilometri. Primăria Costeşti este liderul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară, astfel că fondurile se vor aloca în contul administraţiei locale Costeşti. Tot prin Ministerul Dezvoltării au început lucrările de reabilitare, modernizare şi dotare a Şcoli Gimnaziale Ferigile: „Au întârziat lucrările la şcoală din cauza avizelor. Cu Planul Urbanistic General suntem aproape gata, mai avem nevoie de avizul de la Mediu, după care vom demara întocmirea proiectului pentru înfiinţarea bazei sportive. În prezent terenul este extravilan şi nu putem face nimic fără PUG. Baza sportivă este visul meu. Dacă nu vom identifica fonduri o vom face cu bani din bugetul local. Va fi un adevărat complex de agrement sportiv, cu tot ce înseamnă teren de fotbal, bazin de înot, terenuri de tenis, volei şi handbal. Ne dorim să transformăm terenul respectiv într-un loc în care să se dezvolte sportul de masă, unde orice tânăr să se poată recrea, practicând sportul dorit. Prioritară pentru mine este construirea unui complex sportiv la Costeşti”, a declarat primarul Toma Peştereanu.

 

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *