Ion Vasile: „Noua grădiniţă va putea concura cu cele din mediul urban”

Echipa social-democrată din Pesceana a atras de la Ministerul Dezvoltării fonduri pentru cinci investiţii: reabilitarea şi modernizarea clădirii dispensarului şi a şcolii, construirea a patru poduri, asfaltarea unui drum comunal, proiect în care a fost inclusă şi construirea a două poduri, dar şi construirea unei grădiniţe cu program prelungit. Primarul Ion Vasile spune că noua grădiniţă va fi o locaţie care ar putea concura oricând cu cele din mediul urban: „Noua grădiniţă, din calculele pe care le-am făcut, va fi una eficientă. Vor fi înscrişi şi copii din localităţile vecine, ai căror părinţi nu au cu cine să-i lase acasă. Chiar dacă grădiniţa nu va fi ocupată la capacitate pentru început, eu am convingerea că, foarte curând satele se vor repopula, aşa cum au fost odată. Mai mult, doamna directoare este încântată, are deja proiecte şi activităţi în plan pentru a-i atrage pe micuţii din zonă, inclusiv pentru o masă caldă. Împreună ne-am interesat în vederea alegerii unei variante sănătoase pentru copiii noştri”. Primarul mai spune că are în plan amenajarea unei cantine unde toţi copiii să poată servi o masă caldă, dar mai întâi trebuie să se construiască obiectivul: „Pentru că în sate sunt mulţi copii pentru care singurul pachet a rămas cornul şi laptele pe care îl primesc de la şcoală, voi face tot ce îmi stă în puteri sa le dăm o masă caldă”, ne-a declarat primarul din Pesceana, Ion Vasile. Comuna Pesceana este pentru prima dată în topul celor mai mari alocări bugetare din judeţ, pentru proiectele finanţate prin PNDL-2. Astfel, echipa social-democrată din Pesceana a atras de la Ministerul Dezvoltării aproximativ 180 de miliarde de lei.
Claudia Şchiopu
.