Vasile Cocoș: „Ministerul Finanţelor respectă programul de guvernare. TVA de 5% în turism, de la 1 noiembrie 2018”

Zilele trecute, deputatul PSD, Vasile Cocoș a susţinut o declaraţie politică în Parlamentul României prin care i-a asigurat pe români ca Ministerul Finanţelor îşi respectă programul de guvernare, creând, începând cu 1 noiembrie 2018 o serie de facilităţi fiscale, în special pentru activităţile din domeniul turismului:

„În ședința de guvern din 4 octombrie, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgenţă privind unele modificări fiscal bugetare, printre care: începând cu 1 noiembrie 2018, cota redusă de TVA de 5% pentru următoarele: cazarea în cadrul sectorului hotelier sau al sectoarelor cu funcție similară, inclusiv închirierea terenurilor amenajate pentru camping, serviciile de restaurant şi de catering, cu excepția băuturilor alcoolice, altele decât berea, activitățile sportive, recreative şi distractive”, a anunţat Vasile Cocoș. În declaraţia politică, deputatul vâlcean a mai menţionat că actul normativ se referă şi la turismul balnear, fiind eliminată cota redevenței pentru apa geotermală şi minerale naturale utilizate pentru consumul populației la bugetele publice, mai exact apa minerală pentru consum. Măsura a fost luată pentru promovarea turismului, reducerea evaziunii fiscale, creșterea consumului intern şi stimularea creșterii economice, a mai anunţat deputatul vâlcean. Tot prin ordonanța care privește unele măsuri fiscal bugetare, primăriile vor putea contracta împrumuturi de până la 450 de milioane de lei pentru asigurarea furnizării cu apă caldă şi căldură în sezonul rece.

Ramona BĂLTEANU

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *