Aşezarea rurală din sudul judeţului îşi primeşte oaspeţii cu mult farmec şi locuri surprinzătoare.

Comuna Mădulari este un loc prea puţin cunoscut al judeţului, unde se întâlneşte şi se împleteşte istoria milenară cu prezentul, pentru a genera un spirit spectaculos şi plin de viaţă. Atât tradiţia populară cât şi descoperirile arheologice făcute pe raza localităţii atestă acest lucru. Este o dovadă în plus că sub spuza de dor a vetrei ţărăneşti s-a confirmat reconstituirea acestei lumi, prin păstrarea ei pentru astăzi şi pentru cei care vor veni. Este interesant, în acest sens, etimologia populară a toponimului „Mădulari”, conform căreia denumirea comunei ar proveni de la nişte oase uriaşe, descoperite odinioară pe aceste meleaguri, oase care ar fi fost numite de localnici „mădulare”. De remarcat faptul că o etimologie asemănătoare nu a mai fost emisă în legătură cu nici o altă localitate din ţară, pentru că, în apropiere de localitatea Mădulari se află comuna Tetoiu, localitatea unde au avut loc cele mai importante descoperiri arheologice din România, ceea ce a întărit prezumţia că această etimologie a localităţii Mădulari este corectă.  Astfel, săpăturile arheologice întreprinse în punctul „Valea lui Grăuceanu”, satul Bugiuleşti, din comuna Tetoiu, au scos la iveală oseminte de om gigant datând din perioada geologică cuprinsa între 1.700.000 şi 2.000.000 de ani vechime. Aşadar, mărturiile arheologice descoperite în această zonă reprezintă cea dintâi confirmare a prezenţei hominizilor nu numai pe teritoriul patriei noastre, ci şi pe cuprinsul continentului european. După cercetarea întreprinsă asupra acestor fosile, specialiştii au căzut de acord că modul de spargere a oaselor dezgropate în această zonă ar indica o activitate a unor hominide care foloseau oasele ca unelte. Din monografia localităţii reiese faptul că surpriza ştiinţifică a fost atât de copleşitoare, încât a stârnit iniţial neîncrederea specialiştilor, fiind necesară o perioadă de timp în care să se producă convingerea generală în privinţa autenticităţii „mădularelor”, osemintelor de om gigant scoase la iveală în această zonă.

Istoria veche este cartea de identitate localităţii

 Întreaga zonă este o vatră de istorie, la care se adaugă carisma proprie a ţăranului – erou, a fiilor şi fiicelor care au învăţat carte în şcolile modeste din sat şi au plecat, devenind profesori, medici sau ingineri, într-un cuvânt, „oameni care fac cinste locului”, a boierilor care au avut moşiile în acest colţ de ţară şi care şi-au adus contribuţia la vechile tradiţii şi obiceiuri păstrate cu sfinţenie de ţăranul locului. Din paginile monografiei acestei localităţi reiese că aşezarea este certificată de vestigiile istorice descoperite între satul Drăganu şi Dealul Schitu. Aici a fost scos la iveală un tezaur roman numismatic, datând din secolul II-III e.n. Atestarea documentară a localităţii datează din anul 1501, într-un hrisov prin care Radu cel Mare întăreşte stăpânirea postelnicului Dragoşin şi a fraţilor lui peste Mădulari.

Legendele locului vorbesc despre haiduci

 Alături de toate mărturiile istorice consemnate s-au transmis şi numeroase legende despre haiduci, care înfăţişează lupta permanentă a locuitorilor de pe aceste meleaguri cu greutăţile vieţii. Întâmplările cu haiducii care au cutreierat sau au trăit pe aceste meleaguri sunt povestite de cei care le-au auzit, de la cei care au fost contemporani cu faptele lor. În jos, pe drumul spre Şuşani este o mică vâlcea numită astăzi Bălţile Dragului. Acolo se spune că îşi găsea refugiul haiducul Dragu, după ce se întorcea de pe drumurile numai de el ştiute. Se zice că se întorcea de la câmp, de la vale, cu traistele pline de galbeni şi că, din ceea ce lua de la cei avuţi, dădea la amărâţi. Restul de bani îi ascundea în nişte căldări, în locuri doar de el ştiute, în stufărişuri unde colcăiau şerpii. Noaptea se furişa să nu-l vadă nimeni în bordeiele care înconjurau dâmburile din jurul bălţii. Nu doar Dragu şi ceata lui se ascundeau în locurile pe atunci neştiute de nimeni, ci şi cei care se adăposteau de frica turcilor sau a poterei. Despre haiducul Dragu se spune că era un bărbat chipeş şi frumos, avea un deget arătător pe care îl ţinea mereu în haina de piele şi purta chimir petrecut peste o cămaşă până la genunchi, cu râuri, un pieptar încheiat la subsuoara stângă cu cheotori, lucrat de cel mai vestit cojocar al Olteniei, cămaşa fără guler, crăpată până spre mijloc şi tot cu cheotori. Purta şi vara căciulă. Cu toate că avea mustăţi lungi şi răsucite şi vorbea tare răstit, de se auzea de departe, era blajin şi bun şi îi plăcea dreptatea.

Tradiţiile, tezaur păstrat prin credinţă

Vorbind despre loc  şi vatră, putem spune că aceste sintagme au o semnificaţie aparte în viaţa comunităţii din Mădulari. Aici casa, gospodăria confirmă trăinicia şi statornicia spirituală a comunităţii. Casa este un univers, este sarea pământului. Ea este legătura statornică dintre om şi glia străbună, constituie actul milenar de vieţuire pe aceste frumoase meleaguri străvechi. Iar, fântânile reprezintă raza de fericire şi lumină, un meşteşug străvechi, fără pereche. Fântânile au tradiţia şi istoria lor deosebită. Aici, odinioară o fântână se construia în cinstea noului născut, pentru aşezarea unei noi vetre sau în amintirea unor mari evenimente istorice. Pe aceste meleaguri străvechi tradiţiile s-au îngemănat cu viaţa, cu nobleţea şi frumuseţea acestui pământ străbun. Tradiţiile populare locale, cu obârşie străveche în antichitatea românească sunt bogate, vin să confirme din plin că avem o bogată zestre spirituală: „Noi am prins rădăcini aici, ca şi codrii străvechi, noi ne-am înfrăţit cu pământul”, spunea Mihail Sadoveanu.