Zi istorică pentru PSD Vâlcea: senatorul Bogdan Matei, numit ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul Dăncilă 2
Sub conducerea lui Constantin Rădulescu, PSD Vâlcea pare să aibă un cuvânt de spus la nivel naţional. Pentru prima dată în ultimii ani, PSD Vâlcea trimite într-o funcţie de ministru, un parlamentar vâlcean. Este vorba de senatorul Bogdan Matei, care va ocupa, începând de astăzi, 19 noiembrie 2018, funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, în locul Ioanei Bran. Este a doua reuşită la nivel înalt obţinută de organizaţia PSD Vâlcea, după ce George Mihăilescu a fost propulsat, în urmă cu o lună, în fruntea Romsilva.
Viorica Dăncilă: „Pe Bogdan Matei îl recomandă experienţa în domeniu”
În declaraţiile cu privire la noii miniştri, premierul României, Viorica Dăncilă a spus că pe noul ministru al Tineretului şi Sportului îl recomandă „profesionalismul şi experienţa în domeniu”. Constantin Bogdan Matei a urmat cursurile Grupului Şcolar „Henri Coandă ” din Râmnicu Vâlcea, iar în 2004 a absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Management în Sport la Universitatea „Lucian Blaga ” din Sibiu. Din 2005 și până în 2016, el a fost profesor de sport la Şcoala Gimnazială „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, unde timp de doi ani (2013-2015) a fost și director adjunct. Înainte de a deveni senator, a fost, timp de câteva luni, adjunct al șefului Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea. El a fost ales senator la alegerile din 2016, fiind primul candidat pe lista PSD Vâlcea. Printre evenimentele neplăcute de-a lungul carierei sale, putem aminti şi ratarea postului de inspector şcolar-adjunct, în urma unui concurs organizat de ISJ Vâlcea. În rest, a mai bifat câteva „neplăceri” în urma unor întrebări ale jurnaliştilor pe holurile parlamentului. În ianuarie 2017, el a fost întrebat, alături de alți parlamentari, dacă știe că ar exista „un pachet de legi al lui Hammurabi care nu a fost votat în mandatul anterior” și ce va face când va ajunge la Senat acest proiect de lege. „Aşa cum v-am spus, suntem la început, daţi-ne răgaz să ne acomodăm, daţi-ne răgaz să studiem”, le-a răspuns el jurnaliștilor. În mandatul de parlamentar, Constantin Bogdan Matei a luat cuvântul de nouă ori în plen, a avut o sigură declarație politică și o singură interpelare, potrivit site-ului Senatului.
Remanierea Guvernului: şapte miniştri schimbaţi
Într-un an şi jumătate, PSD a avut la conducerea ţării trei guverne şi 50 de remanieri. Pe 19 noiembrie, 7 miniştri au fost remaniaţi. Unii vor pleca din Guvern, alții vor prelua alt portofoliu. Astfel, Bogdan Matei îi ia locul Ioanei Bran la Ministerul Tineretului şi Sportului, iar Lucian Șova pleacă de la Ministerul Transporturilor și va fi înlocuit de Lia Olguța Vasilescu. În locul ei, la Ministerul Muncii ar urma să vină Marius Budăi, în prezent președinte al Comisiei pentru Buget din Camera Deputaților. Paul Stănescu, unul dintre contestatarii lui Liviu Dragnea, ar urma să plece de la Ministerul Dezvoltării. Va fi înlocuit de Ilan Laufer, fost ministru pentru IMM-uri. Mihai Fifor a demisionat de la Ministerul Apărării, înainte să fie remaniat. În locul său va veni, Gabriel Leș, care a mai ocupat această funcție în Cabinetul Grindeanu. De asemenea, pe lista remaniabililor apar Dănuț Andrușcă, la Economie, care ar urma să fie înlocuit cu Niculae Bădălău, și George Ivașcu, actualul ministru al Culturii, care ar urma să fie înlocuit du Daniel Breaz, senator PSD.
Ramona BĂLTEANU