Copiii din Bujoreni vor avea o grădiniţă nouă şi modernă

La Bujoreni, administraţia locală a atras fonduri europene pentru modernizarea şi extinderea grădiniţei din satul Lunca, unde peste 43 de copii vor putea să îşi desfăşoare activitatea în condiţii bune: „Prin acest proiect încercând să le oferim copiilor noştri tot ce este mai bun. Bujoreniul este o zonă aflată în dezvoltare, o zonă în care se construieşte intens şi unde locuiesc şi vor locui multe familii tinere, cu copii, care au nevoie de acces la educaţie. Valoarea proiectului este a de 1,5 milioane de euro. Au avut loc verificări în teren, am răspuns la toate clarificările, aşteptăm din moment în moment adresa prin care vom fi chemaţi să semnăm contractul de finanţare, pe Axa 10. Proiectul a fost depus în vederea contractării la autoritatea de management pentru fonduri europene. Din punctul meu de vedere, pentru accesarea fondurilor europene condiţiile impuse în ghidurile de finanţare sunt destul de greoaie. Dacă anul trecut absorbţia fondurilor europene a fost un eşec pentru noi, fiindu-ne respins proiectul de asfaltare, suntem încântaţi pentru că avem finanţare pentru proiectul de extindere şi modernizare a grădiniţei din satul Lunca. Copiii din satul Lunca vor beneficia de condiţiile ultra-moderne şi este un lucru bun”, a precizat primarul Gheorghe Gîngu.

Primăria comunei Bujoreni va achiziţiona un buldoexcavator

Prin GAL „Castra Traiana”, Primăria comunei Bujoreni a achiziţionat un buldoexcavator în valoare de 105.698 de euro. Potrivit primarului, utilajul nou-nouţ va fi folosit atât vara, la săpat rigole, împrăştiat material pietros, dar şi iarna, la deszăpezire: „Achiziţia acestui utilaj este prima alocare de fonduri europene prin acest Grup de Acţiune Locală. Utilajul este necesar atât vara, cât şi iarna, dar şi pentru a interveni în caz de calamitate, atunci când apar probleme pentru decolmatarea canalelor pluviale sau torenţi. Am semnat contractul de finanţare nerambursabilă cu AFIR Craiova prin care comuna Bujoreni va achiziţiona acest utilaj cu toate anexele necesare, în vederea modernizării serviciului voluntar de urgenţă. Mulţumesc echipei din Primăria Bujoreni pentru ajutor şi implicare”, a declarat primarul Gheorghe Gîngu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *