Investiţiile din fonduri europene sunt principala resursă pentru dezvoltarea oraşului

Prioritatea administraţiei oraşului Bălceşti pentru următoarea perioadă o reprezintă absorbţia proiectelor cu finanţare europeană. Despre implementarea acestora la nivelul oraşului ne-a vorbit Constantin Aleca, primarul din Bălceşti, afirmând că sunt unica şansă de a reconstrui aşezarea. Edilul subliniază faptul că, prin deschiderea noilor axe de finanţare, sunt fonduri care vin de la Uniunea Europeană pentru toate domeniile, însă trebuie multă muncă, implicare, dar şi o accelerare a documentaţiilor pentru obţinerea sigură a finanţărilor în acest sens. Dacă, anii trecuţi, pentru oraşele mici, absorbţia fondurilor europene pentru proiectele de dezvoltare a zonelor respective era inexistentă, actuala conducere a Primăriei Bălceşti a atras fonduri pentru proiecte care privesc dezvoltarea oraşului: „Avem un proiect extraordinar, un proiect de 5 milioane de euro, cel mai important din istoria oraşului, care cuprinde obiective care trebuie îndeplinite, fiindcă oraşul încă are drumuri neasfaltate şi şcoli care nu au autorizaţie sanitară. Proiectul european este prins prin Axa 13, şi suntem aproape de finalizare. Am trecut de eligibilitatea administrativă, acesta fiind primul pas în vederea selectării proiectelor. Conformitatea cererii de finanţare a corespuns, iar vizita în teren a ieşit conform cu ceea ce am cerut în cerere şi în studiul de fezabilitate. Am avut şase clarificări pe care le-am transmis la ADR Craiova, şi aşteptăm să semnăm contractul de finanţare, ca mai apoi să trecem la următoarele etape, fiindcă termenul de execuţie al proiectului este de trei ani”, a declarat primarul din Bălceşti.

Bălceştiul a atras 5 milioane de euro, fonduri europene

Prin acest proiect vor fi reabilitate şcoala din satul Otetelişu, care nu are autorizaţie de funcţionare şi cea din Bălceşti. Ambele şcoli vor fi modernizate din temelii şi dotate cu mobilier de ultimă generaţie. Pe lângă aceste două şcoli în proiect sunt prinse, în vederea asfaltării, 11,3 kilometri de drumuri. Pe o lungime de 2,7 kilometri se vor moderniza trotuarele din oraş, iar pe o lungime de 18 kilometri se vor amenaja rigole. Tot în cadrul acestui proiect se vor amenaja trei terenuri de sport sintetice, dar şi unul cu gazon natural. Toate terenurile vor fi dotate cu nocturnă, unde se vor putea ţine meciuri la nivel de Super Ligă. Se va construi în satul Otetelişu o sală de festivităţi modernă, unde se vor putea ţine conferinţe şi se va amenaja un spaţiu recreativ dotat cu mobilier urban, sistem de irigaţii, iluminat public şi internet:

„Cu siguranţă va căpăta o altă înfăţişare Bălceştiul, o dată cu acest proiect. Cofinanţarea proiectului este 2%, adică 5 miliarde de lei, dar câştigăm 220 de miliarde de lei. Banii europeni sunt singura sursă de a ne dezvolta. Este un proiect integrat pe partea educaţională, cultural-recreativă şi pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Cum noi avem nevoie de fonduri pentru dotarea şcolilor, acest proiect a căzut ca o mană cerească, fiindcă ne-am pliat condiţiilor impuse. Ambele şcoli vor beneficia de mobilier nou, instalaţii electrice, zugrăvit, parchet, tocărie nouă, totul o să fie modern, de fapt aşa cum ar trebui să fie o şcoală modernă, într-un oraş din secolul XXI. La Şcoala Generală din Bălceşti, avem sala de sport unde acoperişul este ciuruit şi, când plouă, apa trece prin tavan. În acest proiect integrat va intra şi sala de sport în etapa de modernizare şi extindere, prin care se vor amenaja vestiarele, se va construi o magazie de materiale şi se va realiza dotarea sălii cu echipament sportiv. La Şcoala Generală din satul Otetelişu, pe lângă modernizarea şi dotarea locaţiei se va amenaja un teren de sport sintetic, dar şi modernizarea bazei sportive. Tot în satul Otetlelişu avem o sală de festivităţi în stare avansată de degradare. Prin acest proiect locaţia se va demola şi se va construi un corp nou, cu etaj, care va avea destinaţia unui centru multifuncţional recreativ”, a afirmat primarul.

Primăria Bălceşti caută soluţii pentru dezvoltarea oraşului

Primarul din Bălceşti şi-a propus să realizeze investiţii în fiecare dintre cele

opt sate, astăzi cartiere cuprinse în administrarea oraşului. Nu este un deziderat uşor de îndeplinit, fiindcă, în fiecare dintre ele este nevoie de fonduri pentru refacerea drumurilor, a şcolilor, a iluminatului public sau pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare: „Noi sperăm să putem dezvolta oraşul cu ajutorul fondurilor nerambursabile. Echipa din primărie lucrează la mai multe proiecte prin care să fie atrase la Bălceşti fonduri din diferite surse, pentru dezvoltarea fiecărui sat. În continuare intenţionăm să atragem fonduri europene urmărind axele care se deschid, fiindcă avem în plan modernizarea Casei de Cultură. Lângă Casa de Cultură există o clădire a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ridicată, dar neterminată, unde trebuia să fie Trezoreria şi Primăria. Clădirea a fost abandonată, deoarece conducerea administraţiei locale de la data respectivă nu a avut fondurile necesare în vederea finalizării. Vrem să preluăm clădirea. Am făcut adrese către ANAF în vederea transferării către administraţia locală, cu scopul continuării lucrărilor şi modernizării. În clădire va fi un Centru cultural pentru tinerii din oraş”, a specificat primarul.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *