Zi: 15 februarie 2019
Bretelele şi Arenele Traian ar putea fi gata înainte de 2020
Pentru cele două proiecte municipalitatea scoate din buzunar aproape 9 milioane de euro Două dintre proiectele pe care municipalitatea şi le-a propus să le finalizeze la jumătatea anului 2020 s-ar
Read MoreLa Vâlcea, se ascut săbiile pentru alegerile locale din 2020
Chiar dacă mai este un an şi patru luni până la viitoarea sesiune de alegeri locale, zarurile par să fie aruncate, cel puţin în judeţul Vâlcea. Pe partea stângă, preşedintele
Read MoreINFORMARE DE PRESĂ PRIVIND SITUAŢIA CENTRALIZATĂ A LUCRĂRILOR DERULATE DE APAVIL SA ÎN MUNICIPIUL RM. V LCEA în perioada 09 – 15 februarie 2019
APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 09 – 15 februarie 2019 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale. LUCRĂRI DE AMENAJARE A TERENULUI. În
Read MoreSUPER petrecere de ziua doamnelor şi domnişoarelor la ” Birtuţul din Padure”!
Vineri, 8 Martie şi sâmbătă, 9 Matrie ” Birtuţul din Pădure” vine în întâmpinarea celor care prefera sa petreacă clipe de neuitat într-un cadru elegant şi servire ireproşabilă de ziua
Read MoreDe Dragobete, Vâlcea Iubeşte Româneşte! Vezi ce evenimente se organizează în județ, pe 24 februarie
Sub genericul „Vâlcea iubeşte româneşte!”, Consiliul Judeţean Vâlcea, prin instituţiile judeţene de cultură, organizează, în perioada 20-24 februarie a.c., o serie de evenimente dedicate unuia dintre cele mai frumoase obiceiuri
Read MoreUn prim pas pentru a schimba imaginea staţiunii Voineasa: proiect european în valoare de 5 milioane de euro
Transalpina Ski Resort, domeniul schiabil amenajat în urmă cu sase ani la Voineasa a schimbat imaginea tristă a staţiunii, în timp ce sindicatele care deţin hotelurile şi pensiunile din zonă,
Read MoreDaniel Băluță: „Vaideeniul întotdeauna a ţinut ştacheta sus în tot ce înseamnă cultură şi sport”
Primarul comunei Vaideeni, Daniel Băluță a acordat un interviu cititorilor Impact real în care a făcut o retrospectivă a anului 2018, atât din punct de vedere investiţional, cât şi din
Read More
Comentarii recente