În primăvară, la Lungeşti se vor inaugura cele două cămine culturale şi dispensarul uman
Comuna Lungeşti va fi şi în 2019, un şantier. Mai multe investiţii îşi vor găsi finalitatea în următoarea perioadă. Modernizarea şi dotarea dispensarului uman cu aparatură de ultima generaţie este gata, în scurt timp administraţia locală va tăia panglica şi la acest proiect, în valoare de peste 10 miliarde lei vechi. Dispensarul face parte din portofoliul de proiecte pe care primarul Tiberiu Costea le-a avut în derulare prin PNDL-2. La Lungeşti, cu fonduri de la Guvern au mai fost finanţate alte două proiecte: construcţia unui pod peste pârâul Mamu din satul Dumbrava şi reabilitarea şi modernizarea Şcolii Gimnaziale Lungeşti, proiect finalizat şi recepţionat în toamna anului 2018. Pe fonduri europene, primăria Lungeşti are în derulare alte două cămine culturale, care vor fi şi ele inaugurate în această primăvara. Vor mai urma şi alte proiecte la Lungeşti, promite primarul liberal Tiberiu Costea: „Suntem aproape de finalizare cu cele două cămine culturale, am finalizat şi dispensarul uman, ne-a venit şi aparatura medicală şi putem spune că vom avea un centru medical modern. Nu o să ne oprim aici, vor mai urma şi alte proiecte. La sfârşitul anului trecut, am semnat contractul de finanţare prin POR, pentru grădiniţa cu program normal. Totodată, suntem în derulare cu un proiect pentru înfiinţarea unui Centru de zi pentru persoane vârstnice. În acest sens, am înaintat către Ministerul Educaţiei o solicitare pentru schimbarea, în prima fază a denumirii şi apoi a destinaţiei, în cazul unei şcoli dezafectate. Acest proiect îl vom accesa tot pe fonduri europene, prin POR. Vom fi atenţi la orice oportunitate de finanţare, fie că este vorba de fonduri europene sau guvernamentale”, ne-a declarat primarul comunei Lungeşti, Tiberiu Costea. În luna decembrie, administraţia locală a mai inaugurat o investiţie prototip în ţară. Este vorba despre o sală modernă de sport, finanţata prin Compania Naţională de Investiţii, în valoare de 1 milion de euro.
Ramona BĂLTEANU