Ce norocoşi suntem noi, vâlcenii, că avem un primar precum Mircia Gutău. Într-adevăr, dacă acest personaj nu ar fi existat, cu siguranţă ar fi trebuit să în inventăm urgent. Nici nu vă puteţi închipui ce săracă ar fi scena politică locală fără primarul nostru drag, care mai nou a dat statul român în judecată pentru „suferinţa şi umilinţa” la care a fost supus de procurorii şi judecătorii care au avut tupeul să cerceteze, să aresteze şi să condamne un asemenea zeu local. Mai mult, „Gurul” întregii suflări politice locale, împărţitorul de înţelepciune administrativă, ce mai … Dumnezeul nostru local se aşteaptă să fie despăgubit cu un mărunţiş de vreo … 500.000 de euro daune materiale şi 10 milioane de euro daune morale pentru cei 12 ani şi 4 luni, timp cât au durat procesele sale. Oricum ar fi, acţiunea de la Tribunalul Vâlcea a lui Gutău este una din care nu are cum să piardă. Dacă nu obţine despăgubirile, sigur obţine imagine pe seama acestui proces, iar dacă obţine şi despăgubiri, asta ar fi cu adevărat cireaşa de pe tortul său politic. 

Am mai scris la un moment dat un editorial în care mi-am exprimat părerea, sinceră de altfel, că omul nu mai merită atenţia presei, şi să vâlcenii ar trebui să suporte pe de-a-ntregul consecinţele alegerii lui. Din acel moment, cazul domnului Gutău nu a mai reprezentat unul de interes pentru mine, fiind doar o imagine în oglindă a societăţii în care trăieşte. Cum conducătorii unei societăţi sunt aproape întotdeauna reflecţia fidelă a gradului de educaţie, cultură şi morală a majorităţii membrilor acesteia, alegerea repetată a lui Mircia Gutău la butoanele împărţirii fondurilor locale nu poate fi decât imaginea fidelă a stării de fapt în care se află în acest moment societatea vâlceană, şi a dorinţei majorităţii vâlcenilor. Tupeul de acum al acestui băiat de Bucovina, venit la Râmnicu Vâlcea în tinereţile lui cu buzunarele goale, care acum are probabil o avere suficientă încât să cumpere la propriu jumătate dintre votanţii pe care îi păstoreşte mi se pare însă aproape inimaginabilă. Mă refer, evident, la averea familiei lui Gutău, pentru că, experimentat deja în şmecheriile financiare, primarul nostru este, cum s-ar spune, cel mai sărac dintre vâlceni, aşa cum îi stă bine unui edil veritabil. Majoritatea veniturilor vin, aşa cum era şi normal, de la soţia dumnealui, care deţine un notariat ale cărui profituri cresc exponenţial, mai ales în perioadele când soţul doamnei Gutău este cocoţat pe scaunul de primar.

Da, o spun cu tărie, cazul Gutău este un eşec pentru justiţia din România, demn de a fi tratat în manualele de drept. Este povestea care s-a repetat de nenumărate ori, în istoria posdecembristă a României. Povestea unor oameni care au ştiut să speculeze la maximum haosul legislativ al ultimilor ani şi, mai ales, avantajele nebănuite ale influenţelor politice de tot felul asupra justiţiei, pentru a-şi rezolva problemele personale. Este povestea unor oameni care provin din familii modeste, dar care au reuşit să îşi întindă atât de eficient tentaculele asupra anumitor comunităţi, încât la un anumit moment au reuşit să le controleze aproape total, fără să mai aibă nimeni curajul să-i întrebe cum au făcut „primul milion”. Cazul Oprişan este şi el unul care ilustrează cât se poate de fidel această situaţie. Numai o anchetă amănunţită a averilor tuturor angajaţilor de la stat, dintre care majoritatea nu au mişcat un deget în mediul privat şi nu au produs nici măcar un pai cu propriile lor mâini ar scoate la iveală adevărata corupţie din această ţară.

Dar ancheta nu este suficientă, ştim deja câte anchete s-au făcut în România până acum, şi câte dintre ele au dus şi la recuperarea prejudiciilor. Blocarea şi confiscarea averilor ar trebui să fie extinsă la toate rudele funcţionărimii îmbogăţite peste noapte, şi la toate deciziile de retrocedare a unor proprietăţi sau de scurgere de fonduri, făcute în mandatele lor. Şi toate aceste „familii” construite pe baza funcţiilor publice ar trebui să plătească. Un politician care şi-ar închipui, de pildă, ce bine ar fi să îşi însuşească o parte dintre fondurile pe care este împuternicit prin vot sau numire doar să le administreze eficient, prin funcţia pe care o deţine s-ar gândi atunci de mai multe ori dacă merită să îşi rişte nu doar viaţa lui pentru o prostie, ci şi viaţa şi prosperitatea viitoare a copiilor, părinţilor, soţiei, fraţilor şi surorilor acestuia. Pentru că, atunci când se constată un prejudiciu adus statului român nu trebuie doar să ne uităm lung, răsfoind a pagubă Codul Penal, cum huzureşte unul ca Radu Mazăre pe plajă, pe banii noştri, ci ar trebui să îi luăm imediat „amanet” familia, până când acesta este dispus să ne restituie tot prejudiciul pe care ni l-a creat. Aşa cum unii primari sau guvernanţi, de pildă, îndatorează comunităţile locale prin împrumuturi nesimţite la bancă, pe motiv că nu au bani pentru „investiţii”, „pensii” sau pentru buzunarul propriu, şi amanetează cu acest prilej inclusiv munca şi veniturile copiilor noştri, fără să ne întrebe, aşa ar trebui să amanetăm şi noi veniturile viitoare ale întregii lor familii, atunci când se constată că au creat un prejudiciu averii publice.          

Am uitat cu toţii, de pildă, că Mircia Gutău a fost condamnat în două dosare de corupţie, nu doar în unul, chiar dacă o lacună juridică a legii a făcut ca pedepsele să se contopească, la un moment dat, şi să se confunde şi în percepţia publică, rezultând acum că avem un primar curat ca lacrima, şi care îşi mai face şi publicitate gratuită pe spinarea judecătorilor, cu ocazia acestui proces. De asemenea, am uitat cu toţii să îl întrebăm pe dragul nostru primar, de unde a avut el cei 500.000 de euro pe care afirmă că i-ar fi cheltuit în timpul proceselor sale, cumva din salariul încasat de la stat?

Dar, vorba unora dintre susţinătorii lui: ce să ne mai batem capul acum cu nişte mărunţişuri, dintr-un orăşel de provincie, când la nivel naţional se dau tunuri mult mai mari? Lasă-l, săracul, să îşi facă în continuare treaba în administraţie, că doar a avut atâtea cheltuieli cu judecătorii ăştia criminali, încât merită să îşi refacă averea la nivelul la care era înainte…

Chiar aşa, decât să ne aducem aminte de condamnarea săracului nostru primar, nu ar fi mai bine să facem o chetă publică pentru el? Pentru că, până la urmă, dacă ar fi să câştige acest proces de despăgubiri, tot acolo s-ar ajunge: am plăti cu toţii, din banii noştri, pentru a-l despăgubi pe sărăcuţul domn Gutău pentru suferinţele pe care i le-a pricinuit justiţia. Mai bine, haideţi fraţilor! Să punem mână de la mână şi să îl ajutăm aşa, direct, să nu mai aştepte omul sentinţa de despăgubire. La vreo 90.000 de locuitori, cât are Vâlcea, cu câte un leu donat de fiecare dintre noi, s-ar strânge cei 10 milioane şi juma de euro în vreo 3 luni. Ce vi se pare un efort aşa de mare? Doar este pentru o cauză cu adevărat importantă: să îi redăm demnitatea rănită conducătorului nostru iubit. Nu trebuie decât vreo 5 – 600 de lei de la fiecare dintre râmnicenii pe care domnul primar îi iubeşte ca pe ochii din cap, şi problema se rezolvă cât ai clipi. Să nu mai mâncăm vreo două săptămâni nimic, să ţinem post negru, că doar vine Paştele peste noi, şi toţi banii să îi dăm domnului Gutău, ce spuneţi? Va şti el cu siguranţă cum să-i cheltuiască …
Mihai ROMAN