De Zilele orașului Călimănești, actorul Florin Zamfirescu va primi titlul de cetățean de onoare
Pe data de 20 mai 2019, oraşul Călimăneşti împlineşte 631 de ani de la prima atestare documentară. Localitatea sub denumirea de Călimăneşti este atestată documentar prima dată la 20 mai 1388 de către Mircea cel Bătrân. Cu această ocazie, administraţia locală a oraşului a pregătit trei zile de spectacole, cu muzică, joc şi voie bună. Evenimentele se vor desfăşura în perioada 18 – 20 mai 2019. Pentru ca manifestările de Ziua oraşului Călimăneşti să fie organizate ca la carte şi-au pus în joc priceperea Primăria, Casa de Cultură „Florin Zamfirescu” şi Centrul de Informare Turistică din Călimăneşti. Programul va debuta sâmbătă, 18 mai, încă de la orele dimineţii, cu startul Concursului Cozia Mountain Bike, urmat de parada portului popular pe traseul Liceul Tehnologic de Turism – Parcul Central. Seara, de la orele 20.00 va debuta spectacolul FOLK, când vor urca pe scena Vasile Șeicaru, Ducu Bertzi și Victor Socaciu. Duminică, se va da startul Concursului Cozia Mountain Bike Junior și Cozia Running, iar seara vor urca pe scena Antract și Holograf. Zilele orașului vor fi marcate și în prima zi din săptămâna viitoare, cand la orele dimineții se va ține ședinţa festivă a Consiliului Local, când primarul orașului Călimănești va acorda titlul de “Cetăţean de Onoare al oraşului Călimăneşti”, Profesorului Univ. Dr. Florin Zamfirescu. Redăm mai jos programul întreg al evenimentului:
Sâmbătă, 18 mai 2019
Ora 10.00: Parcul Central – Start Concurs Cozia Mountain Bike;
Ora 13.00: Parada portului popular pe traseul Liceul Tehnologic de Turism – Parcul Central, în cadrul Festivalul de Folclor pentru copii şi tineri “Alutus”, ediţia a III-a:
Ora 13.30: Parcul Central – Deschiderea Festivalului de Folclor pentru copii şi tineri“Alutus”, ediţia a III
Ora 16.00: Sala de Festivități a Liceului Tehnologic de Turism Lansare de carte: “Călimănești și oameni ai săi. Vieți și destin, autor FENIA DRIVA;
Ora 17.00: Parcul Central – Festivitate de premiere Concurs Cozia Mountain Bike;
Ora 20.00: Parcul Central – FOLK DE COLECȚIE cu: VASILE ȘEICARU, DUCU BERTZI, VICTOR SOCACIU
Duminică, 19 mai 2019
Ora 10.00: Castrul Roman Arutela – Start Concurs Cozia Mountain Bike Junior și Cozia Running;
Ora 12.00: Parcul Central – Festivitate de premiere Festivalul de Folclor pentru copii şi tineri “Alutus”, ediţia a III-a
Ora 16.30: Parcul Central – Festivitate de premiere Concurs Cozia Mountain Bike Junior
Ora 20.00: Parcul Central – Recital ANTRACT, HOLOGRAF
Ora 22.15: Foc de artificii
Luni, 20 mai 2019
Ora 9.00: Sala de Consiliu a Primăriei Călimănești – Şedinţa festivă a Consiliului Local;
– Acordarea Titlului de “Cetăţean de Onoare al oraşului Călimăneşti” domnului Prof. Univ. Dr. Florin Zamfirescu;
Ora 10.15: Sala de Festivități a Liceului Tehnologic de Turism
– Premierea elevilor cu rezultate deosebite în cadrul competițiilor școlarE și extrașcolare;
Ora 11.00: Mănăstirea Cozia
– Te Deum – Călimănești la 631 de ani de la prima atestare documentară;
– La Jubileu – Acordarea “Diplomei de fidelitate” familiilor care împlinesc 50 de ani de la căsătorie
Ora 14.00: Centrul de Expoziții Seaca – Inaugurarea Muzeului de arme medievale – Organizator: Muzeul Județean “Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlce
Ramona BĂLTEANU