În vinele mele curge sânge de vâlcean. Tatăl meu, Ion Babeanu, s-a născut și s-a făcut om mare la Goranu, crescut într-o familie în care respectul față de celălalt, credința în Dumnezeu și munca din zori și până-n seară au fost literă de lege. De câte ori mă gândesc la bunicii mei, îi văd exact așa, întorcându-se de la câmp, cu obrajii înroșiți de soare și cu sapa pe umăr. Nu mi-i amintesc niciodată plecând. Când ne trezeam noi, copiii veniți în vacanță, nu mai erau acasă. Dar găseam întotdeauna pe masa din bucătăria de vară mâncarea – ouă făcute în tigaie odată cu bucățile de „carne lungă” – așa îi spunea fratele meu cărnii păstrate în borcanele mari, pline cu untură.

            Au fost singurii bunici în casa cărora ne-am petrecut vacanțele. Așa că Vâlcea și Oltul, care trecea prin spatele casei din Goranu, au rămas mereu în amintirea mea simbolul suprem al vacanței de vară.

            Și astăzi mai am familie acolo. Este sora tatei, care trăiește tot în Goranu, la mică distanță de casa bunicilor, care, din păcate, nu mai este a noastră. Nici când m-am făcut mare, nu m-am desprins de Vâlcea. Bunicul soțului meu era din Costești și, acum câțiva ani, de dragul acelui sat, soțul meu a cumpărat o micuță și fermecătoare casă acolo.

            Așa că, și astăzi, vacanțele mi le petrec tot în Vâlcea. Iubesc oamenii locului, iubesc prunele și perele Vâlcei, iubesc aerul și muntele Buila, iubesc mănăstirile din zonă și toată atmosfera aceea de blândețe și de bunătate a sufletului, care parcă s-a născut în Vâlcea. De aceea, mă întorc mereu cu drag acasă!

CMF 41190008

Realizat la comanda Partidului Social Democrat (PSD) de SC Infotour SRL