Noi proiecte depuse spre finanţare de Primăria Dănicei

Administraţia locală din Dănicei a depus la Fondul Suveran de Investiţii în vederea finanţării un proiect pentru modernizarea infrastructurii rutiere pentru 7,8 kilometri: „Întotdeauna, asfaltarea drumurilor a fost o prioritate. Pentru acest proiect s-a ţinut licitaţia, dar, din păcate sunt contestaţii, aspect care nu face altceva decât să ne blocheze activitatea. Nu avem ce face, suntem nevoiţi să respectăm legislaţia. Drumul face legătura cu satul Lăunele de Jos – Ciuta – Vitomireşti – Valea Scheiului – Răcelele – Măcăi – Linia pe Vale – Dealul Scheiului. La Fondul Suveran de Investiţii vom depune şi proiectul pentru modernizarea iluminatului stradal şi, tot aici, vom atrage fonduri şi pentru introducerea gazelor în localitate”, a declarat primarul.

Înfiinţarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale este o prioritate pentru localitatea Dănicei. Pentru a realiza o asemenea investiţie importantă, administraţia locală din Dănicei s-a asociat cu localităţile Olanu, Drăgoeşti, Vitomireşti şi Galicea. În acest sens se aşteptă decizia proiectantului în vederea branşării acestor localităţi, alternativa fiind conectarea din magistrala de la Drăgăşani, Ioneşti sau Nicolae Bălcescu: „Proiectantul încearcă să găsească soluţia cea mai favorabilă pentru aceste localităţi. Înfiinţarea reţelei de gaze este benefică pentru comunitate, în primul rând pentru că determină sporirea confortului celor care se încălzesc acum cu lemne, iar, pe de altă parte, este important să găsim o soluţie pentru viitor, întrucât preţul lemnului de foc a explodat. În ultimii ani pădurile au dispărut din cauza defrişărilor, furnizorii s-au rărit în urma controalelor iar preţul lemnului a crescut, şi oamenii caută alte posibilităţi pentru a se încălzi. Nu doar că s-au scumpit lemnele, dar nici nu le mai poţi găsi, atunci când vrei să cumperi. De aceea, tot mai multă lume va fi nevoită să renunţe la această metodă de încălzire, în favoarea gazelor, iar noi trebuie să fim pregătiţi să le oferim oamenilor această posibilitate”, afirmă primarul Dumitru Pirneci.

Claudia Şchiopu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *