Gheorghe Melete: “Am încredere în acest nou Guvern liberal şi în promisiunile pe care le face”

Primarul din Drăgoeşti speră să găsească sprijin de la actualul guvern privind rectificare bugetară care se anunţă. Gheorghe Melete a precizat că, în cadrul întâlnirii pe care au avut-o cu ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, acesta a garantat trei criterii obiective de alocare a fondurilor privind suplimentarea pentru comunităţile locale. Primarul spune că , în primul rând s-a promis asigurarea cofinanţărilor necesare pentru implementarea proiectelor, alocarea fondurilor pentru plata drepturilor privind asistenţa socială şi acoperirea cheltuielilor necesare pentru funcţionarea administraţiei locale: „”Noul Executiv trebuie să se țină de cuvânt, să sprijine dezvoltarea satelor şi să contribuie la activitate administraţiilor locale. Şi eu am încredere în acest nou Guvern liberal şi în promisiunile pe care le face. Avem nevoie de bani pentru cofinanţări, altfel blocăm investiţiile. Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu ne-a promis că o să încerce să ne ajute. A fost o discuţie clară, că nu o să intrăm în sesiunea de anul viitor cu datorii, adică în minus la buget. La capitolul cheltuieli de asistenţă socială noi avem o restanţă de 7 luni. Avem facturi neonorate din 2018. Speranţa noastră este clară, că ne vom ajunge cu plăţile la zi. Problemele fiecărei administraţii locale se cunosc, avem promisiuni ca toate aceste derapaje se vor remedia, şi eu am încredere că aşa se va întâmpla” a precizat primarul liberaldin Drăgoeşti, Gheorghe Melete
Claudia Şchiopu