Municipalitatea a pregătit o soluție de avarie în cazul blocării CET Govora

În cadrul ședinței Consiliului Local din 14 februarie, primarul municipiului Mircia Gutău a afirmat că, începând cu data de 17 februarie va participa la discuțiile pentru a găsi soluții pentru termoficarea Râmnicului în iarna anului 2020 și încălzirea apei pentru vara aceasta.
„Luni ne vom întâlni cu reprezentanții CET Govora SA, Oltchim și Ciech Soda, pentru a discuta problema gravă a termoficării orașului”, a declarat primarul. Acesta mai spune că, deși nu a început discuțiile, a fost angajat deja un specialist cu care să poată găsi o soluție favorabilă și rapidă pentru ca locuitorii municipiului să nu rămână fără apă caldă și căldură.
Variantele luate în calcul sunt multiple, dar, după discuția pe care primarul a avut-o cu cei de pe platformă, spune că cea mai bună soluție ar fi aceea de solidaritate, prin crearea unei centrale termice prin cogenerare. Chiar dacă nu se va ajunge la un acord, primăria are o soluție de rezervă în cazul cel mai rău. În zona stației de epurare unde se află conducta CET și conducte de gaz se poate monta un cazan care va asigura apa caldă, iar cu ajutorul surplusului de energie al cazanului 6 de la CET Govora se poate asigura căldura populației pe timp de iarnă.
O altă soluție ar fi realizarea unor mici puncte termice, prin reducerea numărului celor actuale de la 38, câte există în prezent în municipiu la doar 8. Cele 8 puncte rămase ar urma să se cupleze câte 4 și să treacă la alimentarea cu gaz, dar, pentru această soluție, ar trebui schimbate și rețelele de legătură dintre punctele termice, ceea ce înseamnă un timp foarte lung de realizare, dar și costuri foarte mari.
Primarul Râmnicului este convins că, în zilele care vor urma se va putea găsi o soluție viabilă pentru reprezentanții consiliului județean cât și ai celor trei societăți de pe platforma chimică, dependente de energia furnizată de CET. Municipalitatea dă asigurări că râmnicenii nu vor rămâne fără apă caldă și căldură în toamna acestui an.
Elena BUDI