Ion Streinu: „Oamenii sunt mulţumiţi, iar mulţumirea lor îmi dă încredere”

La Şirineasa, în acest mandat, în urma demersurilor făcute de primarul Ion Streinu s-au alocat fonduri pentru stabilizarea alunecării de teren din cătunul Loturi, care se întinde pe câteva sute de metri, iar la fiecare ploaie apele mai muşcau câte o felie din mal. Este un proiect de suflet al primarului şi extrem de important pentru localitate, fiindcă cetăţenii din zonă trăiau în permanență cu teama că, într-o zi, casele lor vor aluneca în pârâu. În prezent zona s-a stabilizat, iar comunitatea şi primarul se declară mulţumiţi de lucrările executate: „Este unul dintre proiectele pe care pot să le trec la capitolul realizări. Fără modestie, pot spune că sunt mândru. Am urmărit această lucrare în fiecare zi, începând de la prima săpătură a pragului de colmatare care a fost băgat la o adâncime de 2 metri sub marnă şi până la ultimul gabion. Această lucrare a costat 3,1 miliarde de lei vechi. Oamenii sunt astăzi mulţumiţi, iar mulţumirea lor îmi dă încredere. Viitorul acestei localităţi depinde de ceea ce se întâmplă astăzi. Lucrurile s-au schimba în bine, dar nu de la sine, ci prin implicare. Puterea de a schimba este şi ar trebui să fie în mâinile noastre, dar să aşteptăm la nesfârşit nu este o soluţie. În prezent, gospodăriile din acea zonă sunt în siguranţă, iar oamenii sunt mulţumiţi. În acea zonă podul stătea să cadă, iar, dacă se întâmpla acest lucru, întreaga zonă rămânea izolată. Pentru alocarea fondurilor în vederea refacerii acestor zone m-am luptat, am fost ca un „scai” la uşa prefectului şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, iar aceștia au înţeles necesitatea alocării acestor bani”, ne-a declarat primarul localităţii Şirineasa, Ion Streinu.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *