Gabriel Ţolea: „Fondurile europene, artificii politice pentru minciuni frumoase”

Primarul localităţii Mălaia, Gabriel Ţolea speră ca, măcar în viitorul exerciţiu financiar, negociatorii României să dea o şansă comunelor aflate la altitudine privind absorbţia fondurilor europene pentru dezvoltarea zonelor, acest lucru fiind reprezentativ pentru turiştii care le vizitează. Mălaia se numără printre comunele mici, astfel încât finanţarea pentru proiectele depuse în cadrul programelor guvernamentale este singura cale de dezvoltare a localităţii. Uniunea Europeană nu finanţează proiecte pentru localităţile mici şi foarte mici, aşa că primăria din Mălaia poate depune câte proiecte vrea pe fonduri europene, pentru că nu are nici o şansă să i se aprobe:

„De fiecare dată, atunci când am ocazia, am ridicat problema localităţilor montane, fiindcă pe mine mă interesează direct. Noi pierdem proiecte cu fonduri europene din cauza numărului de locuitori, fiindcă nu avem aglomeraţia prevăzută de Uniunea Europeană, atâta timp cât cele mai mari programe europene se obţin doar dacă localitatea se pliază condiţiilor impuse în programele de finanţare. În situaţia aceasta, dacă se continuă aşa şi în exerciţiul financiar următor, localitatea Mălaia va avea zero şanse pentru absorbţia fondurilor europene. La o întâlnire pe care am avut-o cu Ludovic Orban am subliniat faptul că trebuie să ia în calcul şi suprafaţa localităţi, fiindcă nu poţi să compari o comună cu o suprafaţă de 6 mii de hectare cu una de 40 mii de hectare. Prin urmare, trebuie să se facă o corelare între suprafaţa localităţii şi numărul de locuitoră ca să obţinem şi noi bani europeni. Ludovic Orban mi-a spus să fac o adresă pe care să o trimit direct la cabinetului lui, şi am primit răspuns în care ne informează că, pentru perioada de programare 2014 – 2020, fondurile alocate măsurilor care vizează dezvoltarea infrastructurii de bază ai cărei potenţiali beneficiari sunt UAT- urile au fost epuizate, fiind folosit inclusiv instrumentul supracontactării în cadrul ultimelor sesiuni de depunere. Prin urmare, bani europeni nu mai sunt pentru infrastructură, suntem scoşi din „schemă”, asta în situaţia în care avem nevoie de finanţări pentru sistemul de canalizare, modernizarea sistemului de apă, regularizarea torenţilor şi multe alte investiţii necesare localităţii. Mai există şi varianta, pe care cu greu am putut să o accept, a unui proiect care a fost declarat în final eligibil, dar fără finanţare, după nenumărate drumuri la Bucureşti şi teancuri de documente întocmite. Nici până astăzi nu am primit răspuns, proiectul fiind al doilea pe lista de finanţare. Acesta prevedea modernizarea şi extinderea Căminului Cultural. În opinia mea, acest exerciţiu financiar privind absorbţia fondurilor europene nu fost decât un nişte artificiu politic pentru minciuni frumoase”, a precizat primarul liberal al localităţii Mălaia,Gabriel Ţolea.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *