Deputatul Vasile Cocoș a donat pentru lupta împotriva epidemiei de CORONAVIRUS

Solidaritate și susținere pentru Spitalul Județean Vâlcea

Deputatul social democrat Vasile  Cocoş a dona jumătate din indemnizația de parlamentar pentru sprijinirea sectorului medical, privind  achiziția de materiale și instrumente specifice  necesare în această perioadă de criză medicală generată de Covid-19. Cu această ocazie, deputatul vâlcean a subliniat faptul că va continua să sprijine Spitalul Județean Vâlcea, dar şi alte unități spitalicești din județ atât cu donații personale cât și prin convingerea altor persoane fizice sau juridice să facă donații sau sponsorizări cel puțin în această perioadă specială de urgență.

„Cu câteva zile în urmă am promis, că voi dona jumătate din indemnizația de parlamentar pentru sprijinirea sectorului medical, pentru achiziția de materiale și instrumente specifice și necesare în această perioadă de criză medicală generate de Covid-19.
Ieri, 06.04.2020,eram hotărât să fac plata sumei de 5.000 lei pentru donație la nivel național, dar văzând în presa locală solicitarea către autoritățile locale ale județului Vâlcea, în vederea sprijinirii unității medicale în achiziția de echipamente de protecție pentru cadrele medicale care își desfășoară activitatea în acest sector. Azi, 7.04.2020, m-am decis fără ezitare să fac această donație direct Spitalului Județean Vâlcea, pentru că am considerat că și această unitate are mare nevoie de resurse financiare pentru a asigura condiții corespunzătoare în activitatea cadrelor medicale în această perioadă deosebit de grea pentru români. M-am consultat în prealabil cu domnul Constantin Rădulescu, Președintele Consiliului Județean Vâlcea, care nu a ezitat să mă felicite pentru gest și cu domnul dr. Dan Ponoran, directorul Spitalului Județean Vâlcea căruia i-am transmis telefonic propunerea. Gestul meu are câteva considerente: Sunt cetățean al acestui județ și am obligația cetățenească de a sprijini o unitate spitalicească de urgență la nivel județean mai ales în aceste condiții speciale și deosebit de grele, – Am fost votat de cetățenii acestui județ să-i reprezint în Parlamentul României și consider că aceștia merită micul meu gest, – Nu pot rămâne insensibil la problemele cu care se confruntă personalul care lucrează în sectorul medical (medici, asistenți, infirmiere etc.), Sigur că voi continua să sprijin Spitalul Județean Vâlcea și alte unități spitalicești din județul Vâlcea atât cu donații personale, cât și prin convingerea altor persoane fizice sau juridice să facă donații sau sponsorizări în această perioadă specială de urgență. Îmi doresc ca vâlcenii să fie sănătoși și să nu aibă nevoie de servicii medicale, dar daca vor avea, să beneficieze de servicii de calitate și prompte.

Deputat PSD Ec. Vasile Cocoș

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *