Dăeşti a început pregătirea

Echipa de Liga a III-a, Viitorul Dăeşti a efectuat săptămâna aceasta două  antrenamente la Fedeleşoiu, în grupuri de câte şase jucători, respectând normele impuse de autorităţi. Pentru echipa din Dăeşti, cele două şedinţe de pregătire fizică au fost mai mult o socializare, după trei luni de pandemie. Printre cei care s-au pregătit a fost şi vedeta Florin Costea, golgheterul seriei C4, care urmează să îşi prelungească acordul. Nu au fost chemaţi la antrenamente Matei, Bărbuţi şi Covalschi, jucători care locuiesc în alte oraşe.

Dacă acum se fac doar antrenamente tip cardio, pentru menţinere, reunirea întregului lot va fi pe 6 iulie, dată la care se va relua pregătirea specifică. Conform FRF,  Liga a III-a se va relua pe 28 august.

Pentru sezonul viitor, Dăeşti îşi va păstra acelaşi nucleu de jucători, conducerea clubului aşteptând să mai vadă dacă mai poate completa lotul cu un fundaş şi un portar.

Deocamdată, este plecat de la Viitorul doar fundaşul dreapta Narcis Mazilu, dar sub semnul întrebării mai sunt jucători aflaţi la final de contact, cu care încă se discută, precum Covalschi, Ion Marian sau fraţii Ion şi Leo Săraru. 

Lot actual Dăeşti:

Portari: Marinoiu, D. Geantă, Panait

Fundaşi: Vasile, Preoteasa, Bărbuţi, Deaconescu, Vl. Mocioacă, Pătulea, Roşianu

Mijlocaşi: Talpoş, Iordache, Pîrvu, Bucei, Cr. Matei, Rizea, Dima

Atacanţi: Fl. Costea, Neacşu, Paşoi, Bunescu

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *