Educaţia, prioritatea primarului Ştefan Bogdan

În oraşul Băbeni, cu bani atraşi de la Ministerul Dezvoltării s-au modernizat şi dotat şcolile. Tot în această perioadă s-a amenajat un atelier-şcoală. Însă, pentru a ţine pasul cu tehnologia trebuie alocaţi bani periodic în învăţământ, spune primarul Ştefan Bogdan. Legat de infrastructura educaţională o nemulţumire a primarului Ştefan Bogdan este faptul că proiectul privind construirea creşei este scos la licitaţie de un an, dar s-a împotmolit fiindcă s-a retras proiectantul care participase în asociere cu constructorul după ce s-a adjudecat câştigătorul. Valoarea proiectului este de peste 30 de miliarde de lei vechi. Locaţia se va construi în zona blocurilor, lângă liceu, şi va avea patru grupe:

„Am făcut demersurile legale pentru a continua lucrările. Sperăm ca, în cel mai scurt timp, să dăm startul lucrărilor. Noua creşă se va construi în curtea Liceului „George Ţărnea” şi are termen de finalizare 10 luni de la începerea lucrărilor. Va funcţiona cu patru grupe de câte 20 de copii. Tot în cadrul acestui program s-au atras fonduri şi pentru dotarea cu mobilier şi aparatura necesară laboratoarelor de la Şcoala Gimnazială din Valea Mare”, a precizat primarul oraşul Băbeni, Ştefan Bogdan.

Lucrări în oraş din bugetul local

Din bugetul oraşului s-au asfaltat 14 străzi, s-au amenajat trotuarele, parcurile, se modernizează rigolele şi s-a realizat extinderea reţelei de apă în zona Tătărani. Tot cu bani din bugetul local se vor amenaja parcările din zona blocurilor: „Avem în faza de licitaţie extinderea reţelei de apă şi amenajarea rigolelor în zona Valea Mare. Mai mult, avem un proiect în valoare de 100 de miliarde de lei vechi pentru asfaltarea străzilor Ungureni – Romani şi Unirii – Uzinei. Astfel, pe o lungime de 3,5 kilometri s-a turnat primul strat de asfalt pe una dintre străzi, iar anul viitor se vor amenaja rigolele. Pentru următorul mandat mai avem 24 de alei care, însumate, au lungimea de 3,8 kilometri şi finalizăm asfaltarea la Băbeni. Mi-aş dori să mai facem o zonă de agrement şi să rezolv problema câinilor comunitari”, afirmă primarul oraşului Băbeni, Ştefan Bogdan.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *