Ion Streinu a câştigat funcţia de primar în 2016 cu un scor covârşitor, ceea ce înseamnă că a cucerit încrederea oamenilor, şi asta fiindcă şi-a propus să facă o altfel de administraţie, punând accent pe legalitate. Noua strategie a administraţiei locale pentru dezvoltarea localităţii în acest mandat a fost una coerentă, cu proiecte concrete şi bine stabilite, demonstrând capacităţile sale administrative. S-au asfaltat drumurile comunale, s-au construit poduri, a modernizat exemplar şcoala din centrul loaialităţii, a atras fonduri pentru regularizarea torenţilor care puneau în pericol gospodăriile din zonele respective şi s-au executat lucrări trainice de punere în siguranţă a platformei drumurilor comunale.

Cu bani guvernamentali s-au finalizat şi lucrările de asfaltare pe drumul comunal 122 şi s-a construit podul peste pârâul Luncavăţ, în punctul Ciorăşti – Valea Alunişului. Cu bani alocaţi din bugetul local s-a modernizat şi dispensarul din localitate, iar pe arterele principale s-au montat lămpi economice, lucrări care, însumate, se ridică la câteva zeci de miliarde de lei.

„Am făcut primăria „boboc”, subliniez acest fapt fiindcă înainte nu aveau angajaţii unde să îşi pună sandvişul pe masă, deoarece venea şoarecele să le mănânce mâncarea, iar grupurile sanitare erau în fundul curţii, făcute din lemn şi fără uşi. S-a reabilitat grădiniţa din Şirineasa în interior şi, tot în această perioadă am demarat lucrarea privind modernizare căminului cultural, proiect care însă s-a blocat, fiindcă suntem în proces. Şcoala din centrul localităţii a fost împrejmuită cu gard şi s-a modernizat. În acest mandat am continuat să depunem proiecte pentru extinderea şcolii, cu bani guvernamentali la Şirineasa s-a asfaltat DC122. S-au făcut de asemenea lucrări trainice pentru regularizarea torenţilor Aricioaia şi Harasa unde, din cauza montării greşite a unor tuburi care preluau apa pe sub asfalt s-au distrus malurile. Toate lucrările au fost făcute ca la carte, chiar şi cei de la ISC m-au felicitat, iar aceste lucruri le fac fiindcă am şi ceva cunoştinţe în domeniul construcţiilor. Din această cauză nu permit unele ieşiri în afara proiectului. Pentru sistemul de apă şi canalizare, printr-o bună colaborare cu Apavil am  reuşit să deblocăm sistemul. Privind sistemul de apă şi canalizare mai avem în acest sens două uliţe care nu sunt racordate, sunt sub nivelul conductei şi trebuie staţii de pompare. Avem promisiuni de la Apavil că anul viitor se va rezolva şi această problemă. Cu bani pe situaţii de urgenţă s-au construit şi poduri locale”, a precizat primarul localităţii Şirineasa, Ion Streinu.

Îi place ca, din „mâinile sale” totul să iasă perfect. Acelaşi lucru îl aplică şi la primărie. Fiecare lucrare realizată în localitate este supravegheată, iar atunci când constată că nu s-au respectat cotele, lucrarea se reface, fără discuţii. Acest aspect ţine de respectul faţă de cetăţean, fiindcă primarul vrea ca totul să fie perfect, atâta timp cât ţine de decizia lui. Afirmă că încă mai crede în oameni, dar este extrem de pretenţios. Se implică pentru că îi pasă, şi este convins că există şi alţi oameni, mulţi, cărora le pasă. Declară că ocupă această funcţie, pentru care merită să lupe, nu pentru a se făli că este primar, iar funaţia pe care o deţine înseamnă un certificat de încredere din partea localnicilor.

Se fac paşi pentru introducerea reţelei de gaze naturale în localitate

La Şirineasa cererea de gaze naturale este mare, iar administraţia locală face eforturi pentru a demara această investiţie cu costuri mai mici, dacă s-ar putea continua lucrările la conducta deja introdusă în localitate printr-un proiect mai vechi, iniţiat de administraţia locală:

„Sunt în faza în care alerg pentru implementarea proiectului de aducţiune a reţelei de gaze la Şirineasa. Noi avem un proiect început prin anii 90, care, din păcate, nu ştiu de ce nu a mai prezentat interes şi nu a continuat. Am purtat discuţii, am depus documente pentru a ne putea branşa din acel punct, pentru a economisi bani. Conform actualului ghid nu se pot face extinderi, iar lucrarea existentă în localitate nu este funcţională, pentru că nu sunt racordate gospodăriile, dar există linia principală introdusă. Împreună cu UAT Roeşti, – pentru că suntem într-o asociaţie Roeşti – Şirineasa – Popeşti înfiinţată la data respectivă – încercăm, pentru că în ghidul actual prioritate vor avea asociaţiile, introducerea sistemului de gaze naturale”, a punctat primarul din Şirineasa.

Primarul Ion Streinu mai afirmă că, în urma discuţiilor cu specialiştii, operaţiunea va costa aproximativ 3 milioane de euro, pentru a putea da în folosinţă conducta deja introdusă şi a continua, din acest punct, introducerea gazelor în restul localităţii.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *