S-a discutat foarte mult despre alocaţiile copiilor, au fost foarte multe promisiuni, dar iată că, din nou, majorarea este amânată până anul viitor.

Grobianismul iese la suprafaţă atât de uşor, şi asta fiindcă face parte din ADN-ul politicianului român. Practic nu ai cum să estompezi, nu ai cum să te prefaci că lucrurile merg bine în ţara aceasta, atâta timp cât clasa politică nu dă doi bani pe copiii din România. Aceste personaje sunt interesate mai degrabă de propria persoană. Cum să spunem mai elegant, astfel încât să nu fim cumva taxaţi: trecând peste lehamitea pe care ţi-o poate provoca o astfel de clasă politică, sufocată de 30 de ani de propria corupţie, nepăsarea faţă de viitoarele generaţii este chiar periculoasă.

Legal, statul român trebuie să dea alocaţiile copiilor din banii pe care îi ia de la contribuitori, de la noi, cei care plătim taxe pe salarii, pe afaceri, impozite pe clădiri sau pe bunuri. Statul ia o grămadă de bani de la fiecare dintre noi ca să ne protejeze, însă, atunci când vine vorba despre protecţia noastră ne arată că banii s-au terminat. Statul nu are bani să aibă grijă de educaţia copiilor. Această sintagmă atât de des auzită, „nu sunt bani” deşi economia duduie, a devenit o placă de picup zgâriată.

Prin urmare nu se măresc pensiile, nu se măresc alocaţiile. Problema este din nou în zona clasei politice, fiindcă, dacă ne uităm la remuneraţia lunară sau în conturile politicienilor ne ia cu ameţeala. Circula la un moment dat un zvon conform căruia combinatorul şef al unui mare partid devenise unul dintre cei mai bogaţi oameni din sud-estul Europeni. Şi dacă te uiţi şi astăzi la vilele pe care le deţin actualii politicieni prin locuri exotice, începem să înţelegem unde sunt banii.

În România evaziunea fiscală este undeva la peste 20% din PIB. Specialiştii din economie spun asta, şi mai spun că, dacă s-ar reduce evaziunea cu doar 50% s-ar putea majora şi alocaţiile, şi pensiile, ba ar rămâne bani şi pentru autostrăzi. Dar aceştia ar fi bani care merg către o dezvoltare sustenabilă a economiei şi, până la urmă, a poporului. Politicianul român, de 30 de ani nu îşi doreşte însă acest lucru, el îşi doreşte o dezvoltare sustenabilă a propriei persoane, a propriilor businessuri şi a propriilor grupuri de interese.

Fiindcă o dezvoltare a poporului înseamnă şi o dezvoltare a culturii, a inteligenţei şi, în momentul în care poporul acesta s-ar deştepta, pentru că ne-au ţinut proşti în toţi aceşti ani, nu i-ar mai vota pe aceşti politicieni, fiindcă nu ai cum să votezi astfel de grobieni. Interesul lor este să ţină captiv electoratul, la un nivel cât mai redus, astfel încât ei să îşi perpetueze „specia” şi să îşi păstreze locul în zona politică.

Soluţia este să schimbăm clasa politică dacă vrem alocaţii, pensii şi salarii mai mari, dar nu PNL cu PSD sau PSD cu PNL că sunt tot aceiaşi, să schimbăm mentalitatea oamenilor politici. Aceasta este o chestiune care se face în timp, dar în mod concret există soluţii, şi acestea sunt la mâna politicienilor, însă aceştia nu vor, fiindcă „nu sunt bani” şi pentru prostime.