Impact Real

Un ziar aproape de oameni
La Bunesti, luna viitoare se vor inaugura lucrările la căminul cultural

La Buneşti, căminul cultural este reabilitat începând de la fundaţie şi până la acoperiş. Lucrările de modernizare a căminului sunt o investiţie de amploare a comunei, de care se vor bucura toţi locuitorii care vor participa la manifestările care se vor organiza în locaţia nou amenajată. Primarul spune că luna viitoare se va inaugura această investiţie, care s-a realizat cu fonduri atrase prin Compania Naţională de Investiţii, în valoare de 20 de miliarde de lei vechi: 

„Am atras fonduri, avem proiecte pentru că am muncit, şi fiindcă PSD a avut programe de finanţare. Acum sunt la guvernare liberalii, iar fondurile se alocă pe criterii politice. Acolo unde sunt primari liberalii se dau bani spre acele localităţi şi nu este corect, fiindcă social-democraţii nu au recurs la astfel de discriminări ale comunităţilor. Prin urmare, nici de la rectificarea care ar trebui să fie în luna august nu avem aşteptări, să sperăm că liberalii nu pun la colţ comunităţile şi de data aceasta. Avem nevoie de bani pentru sistemul de gaze şi pentru proiecte. PSD le-a dat la toţi primarii fonduri, doar cei care nu au depus proiecte nu au primit bani. Noi avem proiecte pentru care aşteptăm finanţarea privind modernizarea şcolii şi construirea unei baze sportive. Mai mult, luna viitoare inaugurăm construirea căminului cultural”, a punctat primarul Viorel Radi.

Lucrările la acest proiect au început în primăvara anului trecut. Cât priveşte alimentarea cu gaze naturale a localităţii pentru cei 27 de kilometri, o investiţie mult aşteptată şi promisă comunităţii are o valoare de 2 milioane de euro. Primarul Viorel Radi crede cu tărie în realizarea acestui proiect, pentru care aşteaptă finanţarea.

La Buneşti este printre puţinele administraţiile locale care nu are de gând să propună spre validare funcţia de viceprimar. Radi este primar de peste 24 de ani, are planuri, proiecte şi lucrări în localitate, şi spune că aparatul administrativ nu simte nevoia unui viceprimar care mai mult încurcă, decât să descurce problemele pe care le are comunitatea.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *