Alexandru Dediu: „Dezvoltarea infrastructurii rutiere locale, a sistemelor de alimentare cu apă, canalizare, dar şi a gazelor naturale constituie elemente de bază pentru comunităţile rurale”

La Păuşeşti Măglaşi, primarul Alexandru Dediu are proiecte suficiente pe care le va depune în vederea finanţării o dată cu deschiderea noilor programe guvernamentale sau europene.

Astfel, se axează pe încheierea proiectelor de canalizare, gaze naturale, dar şi pe modernizarea şi asfaltarea drumurilor comunale.

Reamintim că localitatea Păuşeşti Măglaşi este prinsă în masterplanul judeţului cu  34 de kilometri de canalizare, iar valoarea proiectului este de 5 milioane de euro. Şi în privinţa gazelor naturale, administraţia locală are un proiect pentru extinderea reţelei pentru 45 de străzi, localitatea Păuşeşti Măglaşi beneficiind de 18 kilometri de reţea de gaze naturale.

„În planul nostru sunt prinse două investiţii mai, una dintre acestea fiind canalizarea în toată localitatea. Avem canalizare, dar nu este valabilă pe toate străzile din localitate. Suntem prinşi în masterplanul ADI Apa Vâlcea împreună cu Apavil, unde sunt incluse 36 de localităţi, care beneficiază de acest proiect prin POIM. În acest sens, în scurt timp va fi organizată licitaţia şi vom putea începe aceste lucrări de canalizare. Comuna Păuşeşti Măglaşi are repartizată suma de aproximativ 5 milioane de euro. Sper ca această investiţie să fie realizată în maxim doi ani, astfel încât cetăţenii să se poată racorda la reţeaua de canalizare. Proiect avem şi pentru extinderea sistemului de gaze pentru 45 de străzi, noi beneficiind de gaze naturale pe o lungime de 18 kilometri. Prin urmare, este o oportunitate, deoarece sunt cerinţe din partea cetăţeniilor şi este un proiect mult mai simplu, fiindcă există o staţie de pentru reţeaua de gaze existentă în localitate. Eu cred în acest proiect, fiindcă acest Guvern a promis că va aloca fondurile necesare pentru înfiinţarea şi extinderea reţelelor de gaze naturale. Astfel, în România, localităţile vor beneficia de sume de bani atât prin ghidurile europene, dar şi prin programele guvernamentale pentru gaze naturale, apă, canalizare şi asfaltarea drumurilor comunale. Dezvoltarea infrastructurii rutiere locale și a sistemelor de alimentare cu apă, canalizarea, dar şi gazele naturale constituie elemente de bază pentru comunităţile rurale”, a precizat primarul localităţii Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu.

La Păuşeşti Măglaşi, sediile tuturor instituţiilor publice funcționează în spatii adecvate. Sunt locaţii reabilitate şi modernizate, pentru optimizarea activităţilor prevăzute

Şcoala veche din centrul localităţii a fost transformată într-un centru rezidenţial

La Păuşeşti Măglaşi s-au finalizat de asemenea lucrările la noul centru de zi pentru persoane vârstnice, care va funcţiona ca o unitate medicală de fizioterapie din vara acestui an. Primarul localităţii, Alexandru Dediu, ne informează că s-a finalizat licitația pentru aparatura necesară funcţionării şi dotării centrului cu mobilier. Noua clinică va fi dotată cu cabinete medicale, personal sanitar şi va trata persoanele vârstnice. Activităţile care se vor desfăşura în noul centru de zi din Păuşeşti Măglaşi ţin şi de reabilitarea şi recuperarea neuropsihică, dar se referă și la consiliere, terapii de recuperare şi relaxare, socializare şi petrecere a timpului liber, precum şi îngrijire de specialitate la domiciliu.

Dispensarul uman, reabilitat în totalitate

Dispensarul medical este o clădire cu parter şi etaj, construită în anii 1970 și este astăzi reabilitată în totalitate: „Dispensarul nostru arată ca o clinică orăşenească. Locaţia este conectată la reţeaua de gaze naturale, apă, canalizare şi este dotată cu mobilier nou pentru sălile de aşteptare şi pentru cabinetele medicale”, ne-a informat primarul Alexandru Dediu.

Grădiniţă nouă, construită din temelii

În centrul comunei s-a construit cu bani europeni o grădiniţă cu două clase, care are dotările necesare pentru desfăşurarea activităţilor didactice în cele mai bune condiţii. Locaţia poate concura cu cele din mediul urban, a funcționat iniţial cu program prelungit, dar, la scurt timp după aceea, locaţia a fost transformată în grădiniţă cu program normal:

„Şi în acest moment dotările pentru grădiniţa cu program prelungit există. Prin urmare, oricând putem să deschidem această locaţie. Lângă grădiniţă am avut o clădire care a fost cândva atelierul şcolii generale înainte de 1989, unde copiii făceau practică și învăţau anumite meserii. Clădirea era într-un stadiu avansat de degradare, așa că am atras fonduri pentru reabilitarea acesteia”, a precizat primarul.

Comuna Păuşeşti Măglaşi dispune de cel mai modern cămin cultural

Căminul cultural de la Păușești Măglaşi este astăzi o clădire adecvată pentru a găzdui activităţile culturale ale comunității, un adevărat centru cultural, care deţine un rol important în educarea populației din comună, în mod special a copiilor, pentru că aici funcţionează o bibliotecă de comună care dispune de un fond impresionant de carte, o sală de spectacole şi un fascinant muzeu al satului dotat cu obiecte vechi, o adevărată identitate etnografică a zonei:

„Căminul cultural funcționa într-o clădire foarte veche, care rămăsese în paragină. Mi-a plăcut această clădire întrucât avea spaţii destul de generoase și iată că, prin Compania Națională de Investiții, am reuşit ca această locaţie să arate în prezent impecabil. Proiectul a fost depus în vederea finanţării în anul 2009 şi abia în 2018, Compania Națională de Investiții a aprobat finanțarea lui, chiar dacă fusese prins în lista de investiţii încă din 2009. În aceşti ani am făcut potecă la București și, în final, am obținut finanțarea. În acest cămin cultural funcţionează biblioteca oastră comunală, dotată cu peste 17 mii de volume și mobilier nou. Există acolo și o sală de festivităţi cu o capacitate de 300 de persoane unde se pot desfășura activităţi atât administrative, cât să evenimente organizate de cetăţeni, și încă o sală de spectacole dotată cu 250 de locuri și aparatură de sonorizare, unde se pot ţine spectacole, pot rula filme, și se desfășoară activităţi culturale. De asemenea, în căminul cultural am înfiinţat un muzeu al satului care este dotat cu obiecte vechi, specifice pentru identitatea localităţii, dar şi un club al pensionarilor unde pot juca remi sau şah, unde pensionarii pot să petreacă timpul liber într-un mod plăcut”, a punctat primarul localităţii Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu.

În localitate şcolile sunt locaţii care se aliniază cu succes celor moderne prin standardul de calitate şi serviciile educaţionale pe care le pot oferi. În centrul localităţii este primăria, o clădire foarte veche, construită în anul 1900, care în 2017 a fost reabilitată în totalitate, păstrând arhitectura zonei.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *