ISU Vâlcea, dotări noi pentru intervenții
Pentru a ajuta la îmbunătățirea capacității ISU Vâlcea de a participa la acțiuni de salvare Consiliul Județean a contribuit pentru achiziționarea a două bărci cu motor, care vor fi folosite în scopul unor intervenții rapide și eficiente, pentru salvarea de vieți omenești, animale și bunuri. Tot pentru salvarea de vieți urmează să fie achiziționat un UTV dotat cu rezervor de apă și remorcă (pentru intervenții în mediul muntos), dar și un sistem video complet de monitorizare a situațiilor de urgență din județul Vâlcea, dotări pentru care CJ Vâlcea a alocat, la ultima rectificare bugetară, suma de 380.000 de lei.