Pista de bob, o nouă atracţie pentru turişti în timpul verii, la Voineasa

Primarul localităţii Voineasa, Gabriel Năstăsescu, are în plan ca, pe lângă telegondola care funcţionează vara să fie amenajată şi o sanie de vară. Instalaţia reprezintă un sistem de şină pe care vor circula sănii şi care va putea fi folosit practic tot sezonul, nu numai vara. Instalaţia respectivă vine ca o anexă la pârtie:

„Noi ne-am propus ca pârtia de schi să mai aibă încă o alternativă de vară, acele sănii pe şine, care sunt nişte instalaţii ca nişte boburi micuţe, care funcţionează acţionate electric, pe nişte şine. Dotarea în zona domeniului schiabil de la Voineasa cu un astfel de bob pe şine va fi extrem de apreciată de turişti. Există astfel de instalaţii în ţara noastră, cele mai multe în zona Ardealului”, a menţionat primarul Gabriel Năstăsescu.

În România sunt utilizate câteva astfel de instalaţii de săniuş pe şine pentru toate anotimpurile şi sunt destul de atractive pentru turişti. Marele avantaj al acestor instalaţii este că acestea pot fi operate pe întreaga perioadă a anului. Sistemul pentru săniuş este pe şine, are un dispozitiv pentru deplasare şi poate fi înfrânat în mod individual de utilizatori pentru a obţine viteza de deplasare dorită. Această instalaţie era introdusă în proiectul turistic „Adventure Park” din staţiunea Voineasa, în valoare de peste 20 de milioane lei, care, din păcate, nu a primit aviz favorabil pentru finanţare europeană.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *