Ședință la Instituția Prefectului Vâlcea pentru a discuta despre prevenirea activităților periculoase pentru tineri

Anumite instituții ale statului organizează activități pentru prevenirea consumului de droguri și alte capcane în care pot cădea cu ușurință tinerii. Există unele agenții care vor organiza pe parcursul acestui an școlar întâlniri pentru a spori atenția tinerilor în aceste cazuri.

Potrivit coordonatorului Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (ANAÎTP) – Centrul Regional Piteşti, comisar șef de poliție, Geană Marian, în perioada urmatoare sunt planificate următoarele activități:

  • încheierea unui proiect educațional împreună cu C.J.R.A.E Vâlcea și I.S.J Vâlcea pe linia prevenirii traficului de persoane
  • încheierea unei campanii locale de prevenire a traficului de persoane împreună cu I.P.J. Vâlcea – Biroul Siguranța Școlară și Biroul de Prevenire a Criminalității
  • desfășurarea de activități de prevenire în unități școlare din Vâlcea împreună cu partenerii instituției

A avut loc o ședință la Instituția Prefectului Vâlcea cu tema siguranței în școlile din județ. La această întâlnire au fost prezenți reprezentanți din instituțiile: Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea, Direcția Poliției Locale Râmnicu Vâlcea, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Vâlcea, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANAÎTP) și Direcția de Sănătate Publică Vâlcea. De asemenea, la întâlnirea de lucru au participat subprefecții Florentina Călin și Victor Stănculescu.

Vom continua, acțiunile cuprinse în Planul  Național Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar din județul Vâlcea. La punctul ,,Diverse” am propus analiza activităților desfășurate de către Centrul Regional Pitești al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, pe linia prevenirii traficului de persoane în unitățile școlare. De asemenea, amintesc pe această cale, faptul că în județul Vâlcea vor continua demersurile în ceea ce privește informarea, educarea și conștientizarea populației cu privire la efectele consumului de stupefiante. Pentru a-i proteja pe copii și pe tinerii în general de acest flagel este nevoie de efortul susținut atât al autorităților și familiilor, cât și al societății civile.

În ceea ce privește subiectele analizate astăzi, am stabilit în calitate de coordonator al echipei interinstituționale, ca instituțiile cu atribuții ceea ce privește siguranța în școli să desfășoare în perioada următoare o acțiune comună pentru a identifica nevoile unităților școlare din județ. Este necesar un efort susținut, din partea tuturor, pentru a putea dezvolta programe și proiecte de prevenire în școli, familie și comunitate. Pentru Instituția Prefectului educația reprezintă o prioritate. Vom oferi sprijin permanent în rezolvarea problemelor din unitățile școlare.

Prefectul județului Vâlcea, Mihai Oprea.

Instituția Prefectului Vâlcea a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că în luna septembrie a noului an școlar 2022-2023, CPECA Vâlcea a desfășurat 14 activități în mediul școlar, având ca participanți 340 elevi. De asemenea, Vetuța CIOCAN, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea, a desfășurat activități preventive pe linia violenței în mediul școlar, a bullyingului/ciberbullyingului în cadrul proiectelor de prevenire a actelor de violență și a infracțiunilor comise cu violență în unitățile de învățământ. Pentru anul școlar în curs a fost constituit la nivelul fiecărei unități de învățământ Comisia pentru prevenirea şi eliminarea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii.

Este prezentat un raport în comunicatul de presă, conform datelor IPJ Vâlcea, din punct de vedere al asigurării cu pază și dotării cu sisteme de supraveghere video, situația unităților de învățământ preuniversitar se prezintă astfel:

  • 1 (0,24%) unitate învățământ din mediul urban este asigurată exclusiv cu pază umană.
  • 257 (63,14%) din unitățile de învățământ preuniversitar sunt dotate exclusiv cu sisteme de supraveghere video. În mediul urban, procentul este de 17,19% (70), iar în cel rural de 45,94% (187).
  • 51 (12,53%) din unitățile de învățământ preuniversitar dispun atât de pază umană cât și de sisteme de supraveghere video, în mediul urban procentul este de 10,81% (44), iar în cel rural 1,71% (7).
  • 98 (24,07%) nu dispun nici de pază umană și nici de sisteme video. Procentul în mediul urban este de 6,14% (25) și în mediul rural de 17,93% (73). Dintre aceste unități, un nr. de 30 au totuși montat subsistem de alarmă împotriva efracției, îndeplinind astfel una dintre cerințele minime de securitate prev. de art. 8 ind. 1 din Anexa 1 la HG nr. 301/2012 (respectiv control acces prin cartela sau pază, subsistem video și subsistem de alarmă – trebuie îndeplinite cumulativ).

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *