Director AJOFM Vâlcea: În primele trei trimestre ale anului 2022 au fost înregistrați 6.037 șomeri

În data de 27 octombrie s-a organizat reuniunea lunară a Colegiului Prefectural, unde activitatea desfășurată de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea a fost analizată.
Ședința Colegiului Prefectural s-a desfășurat sub conducerea prefectului județului Vâlcea, Mihai Oprea, în sala mare a Consiliului Județean Vâlcea, cu participarea subprefectului Victor Stănculescu, vicepreședintelui Consiliului Județean Vâlcea Florian Marin, directorilor serviciilor publice deconcentrate și a altor invitați.
Potrivit situației prezentate de către directorul AJOFM Vâlcea, în primele trei trimestre ale anului 2022 au fost înregistrați la AJOFM Vâlcea 6.037 șomeri, din care 1860 au primit dreptul la indemnizație. În acest moment sunt în evidențe 4.639 șomeri. Pentru plata acestor persoane s-au cumulat 8.117.160 lei. De asemenea au fost decontate 442 concedii medicale în valoare cumulată de 199.064 lei.
Pe parcursul anului 2022 au fost luați în evidența agenției 40 români reîntorși în țară, care au beneficiat de serviciile de informare, consiliere și mediere. S-au eliberat 184 de adeverințe pentru Inspectoratul General pentru Imigrări, care se referă la angajarea a 2.212 cetățeni străini pe piața forței de muncă din județul Vâlcea.
Instituția Prefectului Vâlcea.


În comunicatul Instituției Prefectului Vâlcea se amintește că stimularea angajatorilor pentru încadrarea în muncă a șomerilor se realizează prin subvenționarea locurilor de muncă, astfel:
– angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenți ai unor instituții de învățământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare absolvent încadrat, o sumă de 2.250 lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.
– angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată absolvenți din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, suma de 2.250 lei pe o perioadă de 18 luni, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.
– angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, șomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă de 2.250 lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.
– angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, șomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condițiile pentru a solicita pensia anticipată parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată parțială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condițiilor respective, de o sumă de 2.250 lei.
De asemenea, Instituția Prefectului mai spune că până în prezent sunt înregistrate convenții (angajamente legale de plată) semnate pentru 929 persoane. Mai există pentru evaluare alte 344 de cereri, iar efortul bugetar alocat acestor măsuri este de 8.412.000 lei, sumă cuprinsă în bugetul aferent anului 2022.
În perioada 2020-2022 AJOFM Vâlcea a implementat o serie de măsuri destinate combaterii efectelor pandemiei de COVID 19. Cea mai importantă a fost cea a decontării indemnizației de șomaj tehnic pentru mii de salariați. În acest moment, mai este în derulare o singură măsură ce vizează compensarea bănească a timpului de muncă redus, pentru angajatorii a căror activitate a fost afectată de pandemie și de efectele din economie. Astfel, pentru salariații al căror program normal de muncă a fost redus ca urmare a scăderii cifrei de afaceri, se achită un cuantum lunar per salariat, de 75% din salariul de bază evidențiat în baza de date de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Instituția Prefectului Vâlcea.