Parc fotovoltaic și rețea de iluminat public modernă, la Scundu

La Scundu, primarul Mihai Blejan are în atenție montarea oglinzilor care produc energie verde pentru reducerea costului la facturile pe care administrația locală le plătește periodic pentru iluminatul stradal și instituțiile publice din directa subordine. În acest sens, se reface documentația proiectului privind construirea unui parc fotovoltaic în punctul Pogoane, pe o suprafață de trei hectare de teren.

Astfel, comuna Scundu își va produce gratuit energie verde pentru instituțiile publice și iluminatul stradal:

„Redepunem cererea de finanțare pentru amenajarea parcului fotovoltaic. Dacă prima dată a fost respinsă din cauza unei condiții pe care nu am înțeles-o, sperăm ca de data aceasta să aibă finanțare. Parcul se va amenaja în partea nordică a localității, în punctul Pogoane. Din suprafața totală a izlazului comunal am dezmembrat peste trei hectare de teren care se pretează la un astfel de tip de investiții”, afirmă primarul localității Scundu, Mihai Blejan.

Administrația locală din Scundu vrea să scape de tăvălugul scumpirilor la energie

Primăria Scundu a depus la Agenţia Fondului de Mediu un proiect care vizează modernizarea iluminatului public. Proiectul constă în înlocuirea corpurilor de iluminat de pe drumurile principale. Acest lucru înseamnă aproximativ 300 de corpuri de iluminat cu leduri, iar valoarea investiţiei se ridică la suma de un milion de lei: 

„Unul dintre avantajele proiectului este că vom plăti mai puţin pentru iluminatul public stradal. Dacă bugetul ne va permite vom continua această investiție, așa cum am făcut și până acum, cu fonduri proprii. Cert este că, prin acest proiect, valoarea facturii se va reduce undeva la jumătate. Un alt avantaj este cel al calităţii iluminatului stradal public”, a precizat primarul localităţii Scundu, Mihai Blejan.

Trebuie spus că, așa cum multe primării au fost nevoite să dea dovadă de responsabilitate în vederea economisirii energiei electrice, și administrația publică locală a avut perioade când a recurs la decizia de a restricționa lumina pe străzi într-un anumit interval orar pentru a face economie la energia electrică. 

Tot la Agenția Fondului de Mediu este depus în vederea finanțării și proiectul pentru amenajarea unor stații pentru încărcarea mașinilor electrice, iar prin GAL se va achiziționa un tractor cu remorcă și tocătoare.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *