Final de an școlar: primarul Nicolae Joița le-a oferit cadouri elevilor, i-a încurajat și i-a felicitat

Recompensați pentru notele mari din catalog, elevii Școlii Gimnaziale Lapușata care s-au remarcat în anul școlar recent încheiat au primit cadouri din partea autorităților locale: trotinete electrice și biciclete. Mai mult, copiii cu mult drag de carte vor pleca vara aceasta într-o excursie, iar costurile privind deplasarea, cazarea și masa vor fi suportate integral de la bugetul local: 

„Elevii cei mai silitori au primit premii, fiind recompensați cu diplome, cărți, trotinete electrice și biciclete pentru efortul lor de a învăța constant, cu seriozitate și implicare în activitățile școlare și extrașcolare pe parcursul întregului an. Sfârșitul de an școlar reprezintă un motiv de bucurie, dar și începutul unei noi etape. Cunosc acest sentiment destul de bine, fiindcă am un nepoțel, iar pentru el și ceilalți copii este un moment special, care aduce cu sine atât bucurii, cât și emoții foarte mari. De aceea, pe lângă darurile oferite, copiii vor beneficia și de o excursie. Cum toți copiii merită să fie încurajați și premiați pentru reușitele în drumul lor de a ajunge oameni mari, le-am oferit și ciocolată pentru fiecare elev”, a precizat primarul Nicole Joița.

Prin urmare, nimeni nu a rămas nerecompensat la final de an școlar. Toți elevii de la clasele primare, cât și elevii de la clasele V-VIII au primit dulciuri prin grija autorităților locale. 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *