Iluzia reușitei notelor de 10 la Evaluarea Națională | Politicienii laudă performanța, dar uită de lipsurile din educație

Rezultatele de la Evaluarea Națională din acest an nu au nimic special față de anul trecut, este un examen de capacitate care le permite elevilor să se înscrie la un anumit liceu, în funcție de medie și preferințe. Totuși, media generală din clasele V-VIII nu se mai adaugă din acest an la media de admitere la liceu.

Anul acesta s-a întâmplat ca județul Vâlcea să aibă cele mai multe medii de 10, direct proporțional cu numărul elevilor. Anul trecut a fost alt județ și, cel mai probabil, anul viitor va fi alt județ. Totuși, acest lucru nu reflectă întocmai reușita unui județ.

Dacă sunt vreo 20 de medii de 10 în tot județul, dar să zicem că 1.000 de elevi nu au obținut nici măcar nota 3 la Evaluarea Națională, chiar mai contează acele medii de 10? Scopul educației în România pare să fie obținerea câtorva medii foarte bune, iar restul să se descurce așa cum pot.

Politicienii vâlceni pozează doar cu elevii de 10

Cei mai responsabili oameni care se ocupă de educația publică din România în acest moment sunt politicienii care se află în funcțiile de conducere. Practic, singurii care pot schimba ceva sunt aceștia, iar noi îi votăm odată la 4 ani.

Dacă sunteți curioși cum văd ei educația din România la momentul actual, este foarte simplu de demonstrat că aceștia observă doar notele de 10. Doar rezultatele bune sunt scoase în față și aceștia profită de acest lucru în orice domeniu. Când vine vorba despre ideea că Vâlcea a câștigat ceva, sau se află într-un top național, politicienii vâlceni preiau ideea și se mândresc cu asta.

De astăzi, dragii de ei, sunt liceeni! Felicitări tuturor elevilor pentru rezultatele bune și în special celor ce au clasat Județul Vâlcea pe primul loc după procentul de NOTE DE 10! De 10 le doresc să fie și în continuare, ca liceeni, o etapă atât de importantă în devenirea lor!

A transmis președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Să zicem că părerile politicienilor nu prea contează, că suntem obișnuți cu un discurs populist. Foarte bine atunci, trecem la experții din domeniu care știu cu siguranță situația reală din învățământ. Să vedem ce spune Inspectorul Școlar General, Mihaela Andreianu:

19 elevi din județul Vâlcea au obținut anul acesta media 10 la Evaluarea Națională (rezultate inițiale, înainte de contestații). Alți 170 de elevi au medii peste 9.50. Dincolo de statistici sunt ei, elevii geniali ai Vâlcii pe care trebuie să-i prețuim, cărora trebuie să le mulțumim și să le recunoaștem valoarea. Datorită lor Vâlcea se află în topul județelor cu rezultate excepționale la examenele naționale.

4 elevi provenind din școli din mediul rural din România au obținut media 10.00 la Evaluarea Națională. Printre ei și o elevă de la Școala Gimnazială Roșiile, un copil cu un parcurs educațional de excepție.

A transmis Inspectorul Școlar General, Mihaela Andreianu.

Așa cum spune și doamna Andreianu mai sus, felicitări celor 4 elevi din mediul rural care au obținut media 10. Totuși, cu restul ce facem?

Situația e mult mai gravă decât pare

23,8% dintre elevi au obținut medii sub 5, față de 17,73% în anul 2022. Procentul din sesiunea 2023 este comparabil cu cel din anul 2021 (23,2%) și egal cu cel din anul 2020 (23,8%).

În mediul rural, 39,56% dintre elevii prezenți la Evaluarea Națională au luat medii sub 5, conform datelor Ministerului Educației. După care, următorii 31% au medii între 5 și 7. În concluzie, 70% dintre elevii din mediul rural care au participat la această Evaluare Națională nu reușesc să ia mai mult de 7.

Prin urmare, situația nu este deloc roz și nu este timp de laudă pentru mediile de 10 atâta timp cât multe din rezultate sunt de fapt foarte slabe. Nu avem pe cine învinui, mediile de 3 sau 4 nu aduc voturi.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *