Zi: 8 iulie 2023
În primele cinci luni, la nivelul judeţului Vâlcea, s-a înregistrat o creștere cu 19% a numărului de firme care au intrat în insolvenţă
Potrivit datelor comunicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), în primele cinci luni din acest an, la nivelul judeţului Vâlcea, s-au înregistrat 25 firme care au intrat în procedura
Read MoreInvestiții importante pentru comuna Șușani urmează să fie implementate în perioada următoare, iar altele își vor găsi finalizarea
Proiectele pentru care primarul localității Șușani, Daniel Tudor, a reușit să atragă fonduri se referă fie la modernizarea drumurilor comunale din localitate, reabilitarea gospodăriei de apă sau extinderea frontului de
Read MoreElevii de la Liceul „Gheorghe Surdu” Brezoi, campioni naționali la concursul „Prietenii Pompierilor”
Etapa naţională a concursului cercurilor tehnico-aplicative de elevi „Prietenii Pompierilor” s-a desfăşurat în municipiul Râmnicu Vâlcea, în perioada 3 iulie – 7 iulie, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, Inspectoratului Școlar
Read MoreProiectul de amenajare al Dealului Capela ar fi foarte costisitor | Liberalii nu sunt de acord cu primarul Gutău
Unul dintre cele mai dezbătute subiecte, totodată și proiecte de pe ordinea de zi, de la ședința Consiliului Local din data de 4 iulie a fost amenajarea dealului Capela. Proiectul
Read MoreLa Cernișoara se construiesc poduri trainice și se asfaltează drumurile comunale
La Cernișoara se asfaltează drumurile comunale cu bani guvernamentali. Prin acest proiect se vor moderniza 8 kilometri de drumuri de interes local și se vor construi patru poduri. Primarul spune
Read MoreInvestiții cu fonduri guvernamentale și europene la Popești
La Popești, primărița Aurora Măgura are aprobate proiecte cu multe zerouri. În această perioadă a depus solicitare privind accesarea fondurilor europene sau guvernamentale pentru toate axele și programele apărute. Astfel,
Read More
Comentarii recente