Iluminat public modern la Berislăvești: Sute de lămpi cu LED au fost montate în comună, iar investiția va continua

În Berilăvești, s-au încheiat cu succes lucrările de modernizare a sistemului de iluminat public, reprezentând un moment semnificativ în șirul de investiții finalizate în această comună. Acest proiect a implicat modernizarea iluminatului stradal pe principalele artere din localitate și a fost realizat datorită unei investiții în valoare de un milion de lei, finanțată de către Agenția Fondului de Mediu. În cadrul acestuia, au fost instalate nici mai mult, nici mai puțin de 435 de lămpi de iluminat, contribuind astfel la îmbunătățirea sistemului de iluminat public din Berilăvești și la economisirea energiei electrice.

Primarul localității Berislăvești, Nicolae Popescu, a evidențiat că această realizare reprezintă doar o parte din viziunea sa de a extinde și moderniza iluminatul public în diverse zone ale comunei:

”Lămpile economice au înlocuit cele anterioare montate pe fiecare stâlp de pe toate arterele principale, inclusiv DJ 703 G, de la intrarea în localitate până la ieșirea în județul Argeș, și străzile Cobârșești, Năsturești, Grigoriță, Delureni, Hodorogea, DC 15, DC 16, și majoritatea altor străzi principale. Însă, acesta nu este decât începutul. Avem în plan să extindem rețeaua de iluminat stradal pentru a acoperi și mai multe zone ale comunei noastre. Aceste lămpi nu sunt doar o sursă mai eficientă de lumină, ci îndeplinesc și scopuri practice cruciale. Ele contribuie la sporirea gradului de siguranță pentru toți locuitorii noștri, precum și pentru toți participanții la trafic”, a firmă primarul localității Berislăvești, Nicolae Popescu.

Primarul, Nicolae Popescu, a elaborat documentația necesară, pe care urmează să o depună la deschiderea noii sesiuni de finanțare, pentru a susține noul proiect de extindere a rețelei de iluminat. Acest demers este justificat de existența unei zone în localitate care necesită extinderea rețelei de iluminat, inclusiv montarea de noi stâlpi pentru iluminare.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *