De la Pescobar, la Kaufland Râmnicu Vâlcea | Nereguli găsite la secția grill de Protecția Consumatorilor Vâlcea
ANPC, cu Horia Constantinescu în frunte, a tot făcut controale în ultimul timp. Activitatea organizației a devenit din ce în ce mai cunoscută după ce a fost închis restaurantul Taverna Racilor, condus de Pescobar.
ANPC, amplă acțiune de control în Centrul Vechi din București. Inspectorii au dat amenzi în valoare de peste 800.000 de lei
ANPC a desfășurat o amplă acțiune de control în Centrul Vechi din București. Mai exact, au fost verificați 82 de operatori economici. În urma neregulilor găsite, inspectorii au aplicat amenzi în valoare de peste 800.000 de lei și au închis temporar mai multe localuri.
Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov a desfășurat o amplă acțiune de control la 82 de operatori economici care își desfășoară activitatea în Centrul Vechi din Capitală, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, în cadrul activităților de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și de prestare a serviciilor alimentare si nealimentar.
A transmis ANPC
Comisarii au constatat mai multe nereguli și au aplicat mai multe sancțiuni:
- amenzi contravenționale în valoare de peste 800.000 de lei;
- 22 de avertismente;
- au oprit definitiv de la comercializare peste jumătate de tonă de produse alimentare neconforme în valoare de aproximativ 22.000 de lei;
- au oprit temporar de la comercializare mai multe produse nealimentare neconforme, în valoare de aproximativ 90.000 de lei;
- au oprit temporar prestarea serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 23 de operatori economici (17 unități, 1 spațiu de preparare, 2 aparate de cafea, 3 blocuri alimentare);
- au închis temporar unitățile a doi operatori economici pe o perioadă de la 6 luni la 12 luni (Corbu Proiect Impex SRL și Covaci Cult SRL (Bazaar));
- au propus emiterea deciziei de încetare a practicii comerciale incorecte pentru SC Covaci Cult.
Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu spune că ar trebui să se respecte consumatorul român pentru ca o afacere să se numească „afacere românească”. De asemenea, spune că igiena și curățenia par facultative pentru unii dintre operatorii economici.
Igiena, curățenia și respectarea actelor normative în vigoare par facultative pentru unii dintre operatorii economici din zona cu, poate, cel mai mare impact social.
A te plânge că nu îți merge afacerea nu este o scuză pentru batjocorirea consumatorilor. Dacă, în schimb, alegi să încasezi în continuare banii acestora, atunci la pachet trebuie să vină și respectul. Pare că mesajele noastre ferme au nevoie de subtitrare pentru a fi înțelese așa cum trebuie.
A declarat președintele ANPC, Horia Constantinescu
Râmnicu Vâlcea, în radar. Deficiențe descoperite la supermarketul Kaufland
Controale ale inspectorilor de la Protecția Consumatorului la cele două supermarket-uri Kaufland din municipiul Râmnicu Vâlcea. Cu această ocazie au fost găsite o serie de deficiențe, verificările încheindu-se cu amenzi, oprirea temporară a prestării serviciilor și oprirea de la comercializare a numeroase produse. Cele mai mari deficiențe au fost găsite la zona de Grill a Kaufland-ului.
Într-un comunicat din partea Inspectorilor de la Protecția Consumatorilor Vâlcea se arată că s-au aplicat amenzi în valoare de 8000 de lei și că au găsit condiții igienico-sanitare necorespunzătoare.
CJPC VÂLCEA a efectuat acțiuni de control în cele 2 locații Rm.Valcea, în urma cărora au fost încheiate 2 procese verbale de constatare a contravențiilor prin care s-au aplicat 2 amenzi în valoare de 8000 lei și 1 avertisment și s-au dispus măsuri de oprire temporara a prestării serviciilor si de oprire definitiva de la utilizare si comercializare materie primă și produse in valoare de peste 2000 lei, la o unitate Kaufland Grill.
Deficiente: folosirea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător, cu ventilatoarele din interior cu depuneri de praf și mizerie; depozitarea produselor alimentare în lăzi de plastic necurățate, cu urme de grasime; conditii igienico-sanitare necorespunzătoare:paviment murdar, acoperit cu cartoane îmbibate în ulei, colectarea necorespunzătoare a deșeurilor în saci de plastic agățați de mobilier si in cutii de carton fara capac, prezenta muștelor, în blocul alimentar, atât în încăpere cât și pe preparate; folosirea unor produse alimentare fără a avea menționata data deschiderii si valabilitatea dupa deschidere. În urma verificărilor măsurilor dispuse s-a constatat faptul că deficiențele au fost remefiate.
Potrivit comunicatului oferit de Protecția Consumatorilor Vâlcea.
Gara de Nord din București, cu nereguli la McDonalds și la alte patiserii
ANPC a dispus oprirea temporară a restaurantului McDonald’s din Gara de Nord, potrivit unui anunț afișat pe ușa unității.
Inspectorii ANPC au montat un afiș pe geamul ușii restaurantului McDonald’s din Gara de Nord în care se precizează că „În această unitate, reprezentanții Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au dispus măsura de oprire temporară”.