Transformare reușită a orașului Brezoi: o destinație turistică în plină evoluție

Brezoi, un pitoresc orășel de munte din ”inima Vâlcii”, și-a schimbat cu succes aspectul în ultimii ani, devenind o destinație turistică tot mai populară în rândul turiștilor. Această evoluție remarcabilă se datorează în mare parte eforturilor susținute ale Primăriei Orașului Brezoi, sub conducerea primarului Robert Schell, și ale întregii echipe care lucrează la dezvoltarea localității.

În ultimii ani, aici s-au implementat proiecte semnificative, cu finanțare europeană, în valoare de peste 20 de milioane de euro, care au condus la crearea unei infrastructuri turistice moderne și prietenoase.

Un pas important în transformarea orașului într-o destinație turistică de succes a fost obținerea titlului de stațiune de interes local. Această recunoaștere are avantaje semnificative, precum bonusuri reprezentând puncte semnificative la accesarea programelor europene, ceea ce sprijină atât sectorul privat, cât și administrația publică locală în obținerea de finanțări pentru proiecte de dezvoltare.

La Brezoi s-a reușit să se creeze un mediu educațional de calitate pentru cei peste 1200 de copii, în licee, școli și grădinițe. În acest sens, Primarul din Brezoi a finalizat recent construcția unei noi grădinițe moderne, alături de cea deja existentă. De asemenea, în oraș funcționează Liceul Gheorghe Surdu, unul dintre cele mai performante licee din județ. Cu rezultate deosebite la Bacalaureat în ultimii 10 ani, liceul reprezintă o sursă de mândrie pentru comunitatea locală.

Pe lângă toate acestea, primarul Robert Schell și echipa sa desfășoară în prezent o serie de proiecte destinate tinerilor din Brezoi. Prin finanțare europeană, se construiește o clădire în incinta Liceului Gheorghe Surdu, care va adăposti o sală de educație fizică și sport modernă, precum și șase laboratoare bine echipate. În plus, baza sportivă din oraș va beneficia de construirea unui bazin de înot acoperit, cu facilități adecvate pentru cursuri de înot pentru elevi.

Pentru petrecerea timpului liber în aer liber, în Brezoi s-au construit deja 15 kilometri de piste pentru biciclete, iar planurile prevăd adăugarea altor 15 kilometri în viitor. Aceste piste leagă diverse atracții turistice din localitate, incluzând Valea Lotrului, locuri de odihnă, o păstrăvărie și un lac de pescuit sportiv.

Trebuie spus că Brezoiul a devenit un pol de atracție și pentru cicloturism, devenind, în 2022, o etapă a competiției internaționale Turul Ciclist al Sibiului, fiind pentru prima dată când acest eveniment a început în altă locație decât Sibiu.

Pentru turiști și localnici, Brezoi oferă numeroase opțiuni de relaxare și acest lucru trebuie știut. Mai mult, Primarul Robert Schell are în plan amenajarea Vârfului Țurțudan prin construirea de tiroliene și amenajarea râului Lotru în scopuri turistice, de agrement și hidrotehnice.

Astfel, orașul Brezoi continuă să evolueze și să ofere experiențe unice pentru toți cei care-l vizitează

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *