Unii politicieni au bun simț mai mult, alții mai puțin

La fiecare dintre politicienii noștri a tunat și s-a adunat o cantitate diferită de bun simț. Unii se retrag de bună voie după zeci de ani de politică și administrație, considerând probabil că au ocupat destul timp scaunele de aleși locali cu leafă din banii contribuabililor, alții refuză categoric să se desprindă de scaun.

 

La Suceava avem un astfel de exemplu: Ion Lungu, „nașul” politic al lui Gheorghe Flutur, adică cel care l-a atras pe Flutur în PNL a decis să se retragă din politică după de a condus 20 de ani Primăria Suceava, lăsând în locul său un candidat mult mai tânăr, care să preia ștafeta. La Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău nici nu se gândește să plece de la borcanul cu miere, chiar dacă și el a împărățit orașul tot cam 20 de ani, cu anumite întreruperi de „specializare”.

Ion Lungu a decis că al … șaselea mandat de primar ar fi totuși prea mult pentru el, și îi lasă mână liberă viceprimarului liberal, Lucian Harșovschi, iar Gheorghe Flutur spune că noul candidat PNL va aduce un „suflu tânăr”.

La Râmnicu Vâlcea, primarul nostru etern și fascinant mai avea puțin și sărea să îl bată pe viceprimarul Virgil Pârvulescu atunci când acesta a îndrăznit să comenteze la un punct de pe ordinea de zi a Consiliului Local împotriva „împăratului autoîncoronat” al orașului. Diferența de percepție politică a democrației și a libertății de exprimare este totuși evidentă. Într-o societate normală este absolut firesc ca un primar care deja a „îmbătrânit” în aceeași funcție să predea ștafeta cuiva mai tânăr fără să sară mai întâi la bătaie cu acesta și să îl jignească în fel și chip, dar la Vâlcea asistăm la scandaluri ca la ușa cortului într-un cadru instituțional care nu ar trebui să permită apelative de acest fel.

În ciuda jignirilor și rățoielilor primarului s-a dovedit câteva ore mai târziu că viceprimarul Pîrvulescu avea dreptate, iar părinții elevilor de la Școala nr. 5 erau într-adevăr nemulțumiți pentru că Gutău decisese să evacueze școala pentru a o băga în modernizare în pas alergător. Pus în fața protestelor din sala de sport unde se adunaseră părinții elevilor, până la urmă primarul a început să bată în retragere și a ajuns la concluzia că modernizarea s-ar putea începe și pe porțiuni, cu posibilitatea ca lucrările de la școală să înceapă abia în vacanța elevilor și nu acum, în campanie electorală. Lamentările acestuia, cum că „eu nu fac campanie electorală, fac doar administrație” nu au ținut în fața nemulțumirii părinților care, majoritatea, sunt nevoiți să facă naveta în fiecare zi pentru a-și aduce copiii la școală.

Ce demonstrează acest lucru? Că numai unitatea le poate impune politicienilor să se comporte civilizat și că sancționarea acestora la vot este singura modalitate de a-i împiedica să ne calce în picioare drepturile.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *