Acolo unde Oltul curge liniștit și nucii își ridică frunzele spre cer, se află un loc plin de istorie și povești: Mănăstirea Cozia. Cu 636 de ani în urmă, pe 18 mai, Mircea cel Bătrân, un domnitor viteaz, a zidit aici o mănăstire ca o fortăreață, înconjurată de ziduri mari. Acest loc, numit după nucii bătrâni din zonă, a fost ales special pentru a fi un loc de odihnă veșnică pentru domnitori.

Când treci pragul Coziei, parcă pășești într-un alt timp. Poveștile încep să curgă din zidurile vechi. Biserica mănăstirii, un adevărat giuvaier arhitectural, a fost clădită cu piatră tare și cărămidă, iar pe fațadele ei poți vedea sculpturi ce amintesc de alte locuri sfinte din Serbia. Piatrarii și meșterii ce au lucrat aici au adus cu ei gustul pentru frumos, împletind motive geometrice și zoomorfe, ca balauri și păsări, în piatra rece.

Legenda spune că, înainte de a ridica mănăstirea, Mircea cel Bătrân ar fi avut o viziune divină chiar aici, pe malul Oltului. Inspirat de acest semn, el a decis să construiască acest sanctuar, închinat Sfintei Troițe. Iar în anul 1418, după ce a lăsat în urmă o viață plină de fapte mari, Mircea cel Bătrân și-a găsit odihna veșnică în această mănăstire pe care a iubit-o atât de mult.

De-a lungul secolelor, Mănăstirea Cozia nu a fost doar martoră a istoriei, ci și parte din ea. În 1517, domnitorul Neagoe Basarab a adus noi daruri mănăstirii: icoane frumoase, o fântână și o cișmea, asigurându-se că acest loc sfânt va continua să inspire și să adape sufletele călătorilor.

Astăzi, Cozia stă mândră și frumoasă, ca un nuc vechi care își întinde rădăcinile adânc în pământul bogat al istoriei noastre. Este un loc unde trecutul întâlnește prezentul, unde poveștile vechi de secole sunt împărtășite celor care trec pragul cu respect și dorința de a asculta șoaptele timpului.