Pe 9 septembrie, România a bifat din nou un moment festiv: începutul anului școlar. O sărbătoare, pentru unii. Pentru alții, doar încă o zi în care lupta pentru educație și supraviețuire continuă. În orașe, școlile și curțile au fost împodobite, oficialitățile au vorbit mult și au spus, ca de obicei, foarte puțin. În uniforme noi și curate, elevii și părinții lor au ascultat plictisiți aceleași discursurile sforăitoare. Dincolo de aceste spectacole, însă, există România invizibilă, cea pe care politicienii o evită ca pe o molimă.

În timp ce în orașe s-a organizat festivitatea de deschidere a școlilor, în satele prăfuite din mediul rural, anul școlar a început cu hainele vechi ale fraților mai mari și rechizite cumpărate la reduceri. Copiii care trăiesc în această Românie paralelă au venit la școală încălțați cu pantofi de la second-hand și cu ghiozdane primite de căpătat.

Conform ultimelor statistici, în România există cel puțin 25 de mii de copii care trăiesc sub pragul sărăciei extreme.   Acești copii nu primesc nici vizite, nici atenție.  Pentru ei, începutul de an școlar nu e o sărbătoare, ci o șansă. O șansă de a primi măcar o masă caldă, dacă sunt printre cei norocoși.   În loc de rechizite scumpe, au manualele rămase de la frații mai mari, iar ghiozdanele lor sunt adesea niște relicve. Dar cui îi pasă de acești copii?

Când politicienii vorbesc despre educație, ei nu vorbesc de fapt despre acești copii. .În spatele ușilor capitonate ale birourilor acestor domni, acești elevi sunt doar statistici, sunt numere care nu cresc și nu aduc voturi. În locul lor, se pune accent pe acele mici „insule de succes” care surprind clase frumos decorate și elevi îmbrăcați impecabil.

Pe politicieni îi vedem doar la festivități, unde își joacă perfect rolul de salvatori ai națiunii, vorbind despre „viitorul copiilor noștri”. Realitatea, însă, e mult mai dură. Acești copii din mediul rural, care au avut parte de toate promisiunile posibile, au primit la schimb doar ignoranță. Politicienii sunt prea ocupați cu jocurile politice ca să se întrebe de ce, în 2024, copiii încă vin la școală în ghete uzate și ghiozdane second-hand.

Cei care mai fac un pas în față sunt, de obicei, primarul localității și preotul parohiei. Ei sunt singurii care înțeleg cu adevărat gravitatea sărăciei. Politicienii? Ei își bat cu pumnul în piept despre „echitate” și „investiții în educație”, dar fără a vizita vreodată un sat izolat, unde educația e o luptă zilnică.

În timp ce la București se fac planuri pentru reforma sistemului educațional, acești copii sunt prea ocupați să-și găsească o masă caldă, un pix și poate o haină mai groasă. Iar până când vor învăța să vorbească politică, vor rămâne la marginea discuțiilor și a vieții publice. România lor rămâne invizibilă, pentru că nu se încadrează în povestea bine lustrrată pe care politicienii o spun la festivități.