Anularea alegerilor nu este suficientă
Anularea alegerilor nu este suficientă. Curtea Constituțională a stopat în ultimul moment haosul generalizat din țară, dar „joaca” politică a extremiștilor și așa-zișilor legionari nu s-a terminat. Abia suntem la început cu aflarea adevărului. Alegerile parlamentare au fost și ele viciate grav de manipularea votanților pe rețele sociale, și totuși sunt validate. Să ne amintim doar faptul că AUR, așa-zisul partid al patrioților, format de fapt din aceiași extremiști a folosit la apariția sa pe scena politică aceeași metodă de manipulare și probabil aceeași rețea care l-a promovat pe Georgescu. Nu ne-ar mira deloc să aflăm că planul rusesc era, de fapt, mult mai bine pus la punct, și că toate partidele extremiste nou-înființate în ultimii ani sunt de fapt opera aceleiași minți, iar certurile de fațadă dintre Simion, Șoșoacă sau Georgescu nu erau poate decât niște metode naturale de a multiplica numărul votanților pentru falșii naționaliști. Părerea mea este că rețeaua formată încă din anul 2016 era pregătită să acționeze înainte de a avea un candidat vizat pentru promovare. De aceea a fost folosită inițial în favoarea AUR, iar apoi, la momentul potrivit, și-a mutat reflectoarele pe Călin Georgescu. Nu ar fi de mirare dacă aceste partidulețe de carton, și nu vorbim aici doar despre POT, ci și de AUR sau SOS să fie de fapt înțelese cu mult înainte de alegeri să se alieze ulterior pentru a distruge România și a o izola economic de toți partenerii strategici de până acum. Da, ar trebui ca și alegerile parlamentare să fie reluate, dar, în același timp, trebuie ca România să aibă niște lideri. Cu președinte interimar și un Parlament desființat am fi vulnerabili, dar și cu un Parlament format din extremiști fără scrupule ne paște același pericol.
Ce ar fi urmat după ce Călin Georgescu ar fi ajuns președinte? Nu este greu de imaginat. În art. 89 din Constituția României se prevede clar modalitatea prin care noul președinte rusofil ar fi dizolvat în timp record Parlamentul și ar fi distrus imediat orice idee de democrație sau libertate: „După consultarea preşedinților celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Preşedintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură. În cursul unui an, Parlamentul poate fi dizolvat o singură dată. Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele şase luni ale mandatului Preşedintelui României şi nici în timpul stării de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă”. Pentru cei mai puțin informați, Georgescu ar fi făcut cel mult treaba mare pe alianța autoproclamată a partidelor pro-europene și ar fi numit, spre exemplu, un prim ministru de teapa lui, cum este George Simion, prietenul de la „pomana porcului”, iar acesta ar fi format un guvern minoritar format din partidele extremist și probabil o parte din PSD. Mai era atunci doar un pas până la dictatură, iar un președinte extremist nu ar fi ezitat să folosească toate instituțiile de forță ale statului pentru a o institui de urgență. În acel moment România ar fi fost într-o situație asemănătoare cu Ucraina: fără investitori, cu o monedă națională sărită în aer, cu datorii enorme și fără posibilitatea de a se întreține singură: exact după dorința rușilor.
Faptul că serviciile au fost slabe o știm deja. A fost nevoie să ne anunțe americanii că țara noastră era victima unui atac fără precedent. Ne-am trezit târziu, dar este bine că ne-am trezit și acum. Munca grea a instituțiilor de forță și a politicienilor responsabili abia acum începe. Trebuie anihilată orice încercare asemănătoare de infiltrare a unor indivizi ghidonați de state dușmane României în instituții, trebuie anchetate inclusiv legăturile dintre rețeaua Georgescu și alte partide sau politicieni rămași în funcții în acest moment și, cel mai important, trebuie oprită imediat ascensiunea extremiștilor care au reușit să se infiltreze în ultimii ani în Parlament. Nu mai este acceptabil într-un stat de drept ca un politician să organizeze mitinguri neautorizate sau să își agreseze verbal și fizic colegii din Parlament, să nu mai trimitem individe isterice prin Parlamentul European și, cu orice preț, să ne apărăm drepturile câștigate cu greu de înaintașii noștri. Așteptăm ca vinovații să fie și arestați, nu doar anchetați, să le fie confiscate averile din care au putut finanța campania ilegală a lui Georgescu cu milioane de euro și să ne simțim de acum înainte apărați în fața agresiunilor străine. Altfel avem o alternativă sumbră: nu vom mai munci în Occident, ci eventual ni se vor oferi niște locuri de muncă prea puțin plătite de „Tata Putin” pe undeva, prin Siberia.




