Am asistat la o tentativă de lovitură de stat
Pentru cei care au trăit haosul din Decembrie 1989 ce s-a întâmplat zilele acestea pe scena politică românească nu este altceva decât o rememorare a acelor clipe. În urma unor informații propagate intenționat către masele de tineri oamenii au ieșit în stradă, iar tăvălugul care a urmat a dărâmat regimul comunist. Da, este adevărat că atunci am avut o revoluție în stradă, cu morți și răniți, iar acum avem varianta online a acesteia, modernizată, digitalizată. Dar tot lovitură de stat se numește, dacă stăm bine să ne gândim. Prin niște manipulări grosolane, finanțate de firme fantomă, care în acte sunt inactive, dar în realitate bagă milioane de euro în campanii electorale total ilegale iată că ne-am trezit cu un candidat – fantomă în turul doi. Acest Mesia de carton, care nu ne-ar mira să aibă în spate rețele interlope cu rădăcini adânci în „Mama Rusia” promite mântuirea sufletului românilor, dar nu suflă o vorbă despre adevăratele atribuții ale unui președinte. Ba da, greșesc, promite! Promite să analizeze dacă mai avem nevoie de NATO, că doar ne pot apăra cu succes și „prietenii” de la est, care au apărat și Ucraina până au șters-o aproape de pe fața Pământului, promite că va analiza și dacă mai avem nevoie de scutul de la Deveselu, pentru că, nu-i așa? E mai bine să fim cât mai expuși agresiunilor străine. În schimb trebuie să fim mulțumiți: în timp ce ne-am întoarce cu succes la metodele comuniste de înrobire a populației ne va mai rămâne consolarea că putem bea apă. Da, ați auzit bine: apă pură, care nu este H2O, ci un fel de elixir divin menit să ne țină loc și de foame, și de frig.
O Românie fără finanțare externă în acest moment al existenței sale este de neimaginat. Noi, care ne împrumutăm în fiecare secundă pentru a plăți pensii și salarii și a menține valoarea monedei naționale cât de cât stabilă ne vom găsi din nou în situația de a sta ore întregi la cozi pentru niște pungi amărâte de tacâmuri de pui sau o sticlă cu lapte, iar cei care trăiesc în case pentru care sunt împrumutați la bancă vor ajunge în stradă.
Întrebarea nu este de ce au votat oamenii pentru o himeră, era normal să fie așa, din moment ce această poveste romanțată cu condimente religioase deșănțate li s-a aruncat în brațe de pe mii de conturi de socializare false, iar ei au crezut că le poate aduce o viață mai bună. Puțini români au, din păcate, educația politică necesară pentru a fi analiști politici. Dacă este să o spunem pe cea dreaptă, nici nu sunt obligați să fie specialiști în politică și economie. De aceea avem instituții ale statului care au atribuții să apere securitatea noastră, a tuturor: tocmai pentru a împiedica din timp astfel de derapaje grave ale democrației. Am fost la un pas să fim cuceriți și subjugați unei puteri străine fără să fie nevoie ca vreun picior de rus să calce efectiv în țară. Și încă ne mai întrebăm: acum, după ce s-au desecretizat informații livrate de servicii, care arată că o putere străină a fost implicată în alegerile noastre, evident ilegal, din moment ce banii rulați nu sunt transparenți, de ce nu se iau măsuri nici acum, în al 13-lea ceas? Ce așteptăm, ajutor de la Moscova să ne curățăm țara de toți indivizii care ne subminează integritatea statală și forma de guvernământ pentru care mii de tineri români au murit la Revoluție, iar înaintea lor bunicii și străbunicii noștri au căzut în războaiele mondiale pentru libertate?
Da, ne dorim în continuare să avem libertatea să ne alegem ce președinte și ce partid vrem să ne conducă, dar trebuie să fim informați de instituțiile pe care le plătim pentru asta ce pericole ne pândesc din umbră. Nu trebuie să aleagă Tik Tokul pentru noi. Nici Putin, nici Trump. Pe Dumnezeu nu îl mai băgăm în ciorba aceasta infectă, cu siguranță el nu are timp să se uite pe rețele sociale și să se informeze de acolo, și nici nu are nevoie ca numele să-i fie rostit de pe conturi cu finanțare obscură. Trebuie să alegem singuri, doar că avem pretenția să fim apărați în această alegere de instituțiile de securitate ale acestei țări. Tocmai pentru că avem, măcar și pentru câteva secunde o ștampilă în mână, cu care putem schimba fără să știm soarta întregii țări.
Sunt sigură că milioanele de votanți din străinătate nu și-ar dori o țară în care să nu se mai poată întoarce să își vadă copiii și nici noi, românii, nu ne-am dori un partid unic sau un președinte care se întâlnește cu extratereștii, dar nu vrea să dea nici o explicație rațională alegătorilor săi. Într-un cuvânt, nici unul dintre noi nu ne dorim să ne întoarcem în comunism. Suntem doar nemulțumiți de clasa politică actuală și avem tot dreptul să fim. Dar asta nu înseamnă că trebuie să fim păcăliți să alegem ceva mult mai rău decât avem acum, doar de dragul răzbunării. Asta trebuiau să ne anunțe serviciile încă din anul 2016, de când a început să se creeze tăvălugul conturilor false pe o rețea de socializare controlată de o țară care nu ne este neapărat prietenă. Nu acum băieți, acum este prea târziu. Suntem deja în 2024, iar răul ne pândește la fiecare colț.
Războiul hibrid ne va amenința secundă de secundă, în tot timpul cât vom continua să avem la graniță un conflict militar cu urmări dezastruoase asupra întregii planete. Să ne trezim la timp, altfel vom fi nevoiți din nou să luăm arma în mână pentru a ne apăra libertatea.