Călimănești – „Creșterea eficienței energetice în clădirea primăriei orașului Călimănești”

Comunicat de presă
                Finanțare nerambursabilă pentru realizarea proiectului

„Creșterea eficienței energetice în clădirea primăriei orașului Călimănești, județul Vâlcea”

UAT ORAȘ CĂLIMĂNEȘTI, în calitate de Beneficiar, anunță începerea activităților proiectului „Creșterea eficienței energetice în clădirea primăriei orașului Călimănești, județul Vâlcea”, cod SMIS 300118.

Proiectul va fi implementat prin intermediul unei finanţări nerambursabile acordate prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Prioritatea P3 „Eficiența energetică și infrastructura verde”, Obiectiv Specific „RSO2.1_Promovarea măsurilor de eficiență energetică și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”.

Obiectivul general al proiectului:
Obiectivul general al proiectului îl reprezintă creșterea eficienței energetice în clădirea primăriei orașului Călimănești prin reabilitarea termică și implementarea măsurilor de utilizare a unor surse regenerabile de energie, cu scopul reducerii consumurilor energetice din surse convenţionale şi diminuarea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Obiectivele specifice ale proiectului:

  1. Susținerea egalității de șanse și tratament prin adaptarea clădirii la nevoile persoanelor cu dizabilități, prin refacerea rampei de acces în clădire și a grupurilor sanitare, în termen de 36 de luni de la semnarea Contractului de finanțare.
  2. Execuția de lucrări de consolidare a elementelor și a ansamblului structural al clădirii, în termen de 36 de luni de la semnarea contractului de finanțare, cu scopul de a susține durabilitatea lucrărilor de reabilitare termică, precum și lucrări de înlocuire a tâmplăriei interioare, lucrări de înlocuire a instalației sanitare și lucrări de modernizare a instalației electrice.
  3. Eficientizarea energetică a clădirii primăriei din orașul Călimănești, în termen de 36 de luni de la semnarea Contractului de finanțare.

UAT ORAȘ CĂLIMĂNEȘTI a încheiat un contract de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 (AM PR SV Oltenia).

Proiectul va fi derulat în Orașul Călimănești în perioada 30.09.2024 – 30.09.2027 și are o valoare totală de 4.901.269,61 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 3.343.047,06 lei din FEDR/FSE+/FC/FTJ și 511.289,55 lei din Bugetul Național. Valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 3.854.336,61 lei.

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *