Masa caldă pentru copii, doar pe hârtie până la finalizarea bugetului. Primarul din Golești subliniază birocrația care afectează elevii

La Golești, copiii sunt în centrul atenției, dar birocrația face ca proiectele destinate lor să întâmpine obstacole. Primarul liberal al comunei, Adrian Mitrache, a vorbit despre situația programului „Masă caldă” și despre alte proiecte importante pentru școala din localitate.
Masa caldă pentru copii – Adrian Mitrache: „Statul nu ne ajută, doar ne încurcă”
Golești este una dintre primele comune care a obținut aprobarea proiectului de „Masă caldă” pentru toți elevii: „Este al treilea an de când copiii primesc masă caldă, dar, din păcate, acest program are lacune. De când începe anul școlar și până când se finalizează bugetul pentru anul următor, copiii nu pot primi masa caldă. Este incorect! Statul ne ia banii rămași la finalul anului din contul primăriei, în loc să ne lase să îi folosim pentru continuitatea acestui program”, a explicat primarul.
Problema constă în modul în care este gândit bugetul: „Masa caldă este pe an calendaristic, nu pe an școlar. Astfel, noi trebuie să așteptăm să se aprobe bugetul național, care, de obicei, vine în februarie sau martie. Apoi trebuie să organizăm licitații, iar până se finalizează toate procedurile, masa caldă ajunge la copii în cel mai fericit caz la sfârșitul lunii aprilie. Practic, programul se finalizează în iunie, când începe vacanța mare.”
Adrian Mitrache consideră că această situație este absurdă: „Este o mare tâmpenie. Măcar din luna ianuarie să putem oferi copiilor masă caldă, dar statul nu vrea, ne ia banii din cont și ne lasă să așteptăm luni întregi. Guvernanții nu înțeleg cât de important este acest program pentru copii.”
Proiecte pentru modernizarea școlii
Primarul a vorbit și despre proiectele de reabilitare a Școlii Gimnaziale din comună: „Avem un proiect finanțat din fonduri europene pentru reabilitarea clădirii școlii. Suntem la etapa de evaluare tehnică a licitației, dar constructorul urmează să dea ordinul de începere a lucrărilor. Vom începe cu extinderea clădirii, iar lucrările interioare vor continua în vacanță, astfel încât să nu perturbăm orele de curs.”
În planurile administrației locale se află și amenajarea curții școlii: „Căutăm să vedem de unde putem face rost de fondurile necesare pentru a moderniza curtea. Vrem ca elevii să aibă un spațiu sigur și adecvat pentru activitățile recreative.”
Sala de sport – la stadiul de vis
Școala dispune de un teren de sport cu gazon sintetic, dar lipsa unei săli de sport rămâne o problemă: „Ne dorim și noi o sală de sport pentru copii. Avem terenul necesar pentru acest proiect, situat lângă școală, iar documentația a fost depusă de câțiva ani la Compania Națională de Investiții (CNI). Nu știm exact cât mai trebuie să așteptăm, dar ne interesăm constant de stadiul acestui proiect la CNI. Sperăm să primim aprobarea cât mai curând”, subliniază primarul.
Cămin cultural din Poenița – in așteptarea finanțării
Pe lângă proiectele pentru școală, primarul își propune să modernizeze și căminul cultural din satul Poenița. „„Căminul este foarte important pentru viața culturală a oamenilor din acea parte a comunei. Proiectul a fost depus la CNI de ceva timp și încă așteptăm un răspuns favorabil”, ne-a spus primarul.
Adrian Mitrache face un apel la autoritățile centrale: „„Este nevoie de o schimbare în modul în care sunt gândite și finanțate programele destinate educației. Masa caldă este doar un exemplu, care reflectă lipsa de continuitate și susținere pentru proiectele importante. Toate acestea sunt pentru copii!””, a punctat primarul.
Cu toate provocările, primarul din Golești, Adrian Mitrache, rămâne optimist. Însă, fără o schimbare în modul în care statul ar trebui să sprijine administrațiile locale, privind finanțarea proiectelor necesare comunității, eforturile sunt mult mai grele.