Vandalism șocant la Budești: hoții au distrus transformatorul rețelei de canalizare. Peste 2000 de familii afectate

În comuna Budești, lucrările la rețeaua de canalizare au fost oprite dintr-un motiv incredibil: hoții au vandalizat și furat componente esențiale din transformatorul care urma să alimenteze sistemul. O investiție așteptată de peste 2000 de familii și întreaga zonă industrială este acum blocată din cauza unor persoane iresponsabile.

Transformatorul montat la rețeaua electrică acum câteva zile a fost dat jos de pe stâlp, spart și golit de componente. Este un act de rea-credință, un exemplu clar de vandalizam a unor oameni care își bat joc de comunitate și de autoritățile locale. Era ultima piesă necesară pentru a pune în funcțiune canalizarea, iar acum lucrările sunt blocate.” a declarat primarul comunei Budești, Ion Vlădulescu.

Investiție mare, lovită de hoți

Primarul este profund dezamăgit de această situație și subliniază importanța proiectului pentru localitate:„Canalizarea este o investiție de maximă necesitate. Era ultimul pas înainte de finalizare, dar acum suntem obligați să oprim lucrările. Este revoltător! Sunt foarte mâhnit că într-o societate civilizată se pot întâmpla astfel de lucruri.”

Poliția, pe urmele hoților

Autoritățile au deschis o anchetă și fac eforturi pentru identificarea și pedepsirea celor responsabili. Primarul speră că se vor lua măsuri drastice:„Poliția investighează cazul și sper ca făptașii să fie prinși cât mai repede și să  răspundă în fața legii pentru ceea ce au făcut.”

Cel mai mare șoc pentru administrația locală este că acest transformator nu este încă decontat, iar înlocuirea lui reprezintă o problemă financiară uriașă pentru comună:  „Nu știu cum vom rezolva această problemă, dar vom căuta soluții. Este inadmisibil ca investiții atât de importante pentru oameni să fie distruse cu atâta nepăsare,” a spus edilul.

Locuitorii din Budești, care au așteptat ani de zile această rețea de canalizare, sunt acum forțați să mai aștepte din cauza unor indivizi certați cu legea: ” Este o situație inacceptabilă, pe care vreau să o cunoască toți cetățenii din Budești și nu numai. cei vinovați trebuie să plătească,” a punctatt primarul Ion Vlădulescu.

Pentru locuitorii din Budești, acest act de vandalism nu este doar o simplă întârziere, ci un avertisment serios: investițiile publice trebuie protejate de întreaga comunitate, iar cei care le distrug trebuie să fie trași la răspundere.

 

 

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *