Vâlcea câștigă și returul cu Sola și își ia biletele pentru sferturile EHF European League

Handbalistele de la SCM Rm. Vâlcea își pot cumpăra deja biletele pentru sferturile de finală ale EHF European League, după victoria reușită sâmbătă în Norvegia, 38-34 cu HK Sola.
Echipa de handbal feminin pregătită de danezul Rasmus Poulsen și-a păstrat invincibilitatea în cea mai dificilă grupă din EHF European League și după runda a patra. Daniela de Jong și Jovana Skrobic au lipsit de la echipa vâlceană, fiind accidentate.
SCM a reușit o primă repriză excelentă la Stavanger, contra celor de la Sola, una din rivalele la calificarea în sferturi. După 16 minute, Vâlcea avea deja un avans important, 14-8. Portarul Kelemen a prins o zi de excepție între buturi, iar Zschocke, Wollik și Maidhof au marcat gol după gol în poarta gazdelor. SCM a condus și la 8 goluri diferență, iar la pauză a intrat cu meciul aproape rezolvat: 22-15.
După pauză, Sola a avut o tresărire de orgoliu și s-a apropiat la două goluri în minutul 39, dar time-outul antrenorului Poulsen a revitalizat echipa olteană. Vâlcea a apăsat din nou pedala de accelerație și s-a distanțat la 7 goluri, 31-24, după 47 de minute. Astfel, SCM a avut un final fără emoții în Norvegia și s-a impus cu 38-34.
Echipa pregătită de Rasmus Poulsen are trei victorii și un egal după primele patru jocuri în Grupa B și va merge în sferturile de finală. Celălalt joc din etapa a patra a Grupei B, Borussia Dortmund – Ikast s-a disputat duminică, în Germania, ia dacă gazdele nu au câștigat, SCM Rm. Vâlcea este de luni matematic în sferturile de finală.
În faza următoare, Vâlcea se va încrucișa cu una din primele două clasate din Grupa A, acolo unde favorite la calificare sunt Thuringer (6 puncte) și Brăila (6 puncte).
Pentru echipa română, următorul meci european va fi sâmbătă, 15 februarie, acasă, de la ora 19:00, contra Borussiei Dortmund. Biletele s-au pus deja în vânzare pe platforma Blt.ro.
Vâlcea – Slatina se joacă miercuri, în Sala Traian
După succesul din Norvegia, SCM Rm. Vâlcea joacă miercuri, de la ora 18.00, în Sala Traian, cu CSM Slatina. Vâlcea este pe locul 8 în clasamentul Ligii Naționale, în timp ce Slatina este penultima în clasament, cu o singură victorie. Echipa pregătită de Rasmus Poulsen este clar favorită în disputa de miercuri, de pe teren propriu, contra Slatinei.
Rasmus Poulsen a renunțat la naționala de junioare
Antrenrul principal de la SCM Rm. Vâlcea, Rasmus Rygaaard Poulsen și-a anunțat retragerea de la naționala de junioare, unde colabora cu Alin Bondar, din postura de antrenor secund.
”Decizia de a mă retrage nu a fost una ușoară, însă consider că este cea mai potrivită în contextul actual. Cred cu tărie că viitorul handbalului românesc se construiește prin susținerea și dezvoltarea tinerelor talente, iar modernizarea acestui sport trebuie să rămână o prioritate. Sper ca, în viitor, să existe condițiile necesare pentru a contribui din nou la acest proces și pentru a susține dezvoltarea acestui sport minunat. Mi-am exprimat deja disponibilitatea față de FRH în acest sens”, a spus Rygaard pentru pagina sa de facebook.
