La Bujoreni se pune ordine în hârtii: cadastrarea avansează, iar fiecare metru de teren va avea acte clare

O muncă așteptată de ani de zile, acum în linie dreaptă

La Bujoreni se întâmplă ceva ce oamenii așteptau de multă vreme: cadastrarea gratuită a terenurilor. Procesul este în plină desfășurare, iar primarul Gheorghe Gîngu îi îndeamnă pe toți cetățenii să se prezinte la primărie pentru a-și reglementa situația proprietăților:

„  Suntem în faza de a chema toți proprietarii, pe care i-am invitat la sediul instituției cu documentele necesare, pentru a-și recunoaște măsurătorile și situația din teren. Cetățenii pot veni zilnic, între orele 9:00 – 15:00, iar această activitate se desfășoară deja de trei săptămâni. Procesul va continua, deoarece, după finalizarea primei etape, documentele vor fi afișate și ulterior depuse la OCPI pentru validare. ”, ne-a declarat primarul.

Procesul de cadastrare este esențial atât pentru administrația locală, cât și pentru cetățeni. Odată finalizat, fiecare teren va avea documente clare, ceea ce va facilita orice tranzacție, moștenire sau investiție.

De ce este cadastrarea atât de importantă pentru comunitate?

Pentru foarte mulți oameni, problema terenurilor fără acte clare este una care le dă bătăi de cap de ani de zile. Fără documente, nu se pot vinde terenurile, nu se pot face moșteniri și, în multe cazuri, nici nu se poate construi. Cadastrarea pune capăt acestor probleme, iar cei care își înregistrează acum proprietățile vor avea totul în regulă pentru viitor:

Acum completăm matricola, dar nu va rămâne niciun centimetru necadastrat. Sigur, vor fi și nemulțumiți, iar acolo unde sunt litigii, acestea vor fi soluționate în instanță. Noi, în momentul acesta, facem carte funciară pentru toate terenurile. Cei care au acte vor avea documente definitive, iar pentru cei care nu au acte, dar sunt posesori de teren, se vor face cărți funciare provizorii, urmând ca în timp să devină proprietari.”, a precizat Gheorghe Gîngu.

Cadastrarea nu este doar un proces birocratic, ci un proiect esențial pentru dezvoltarea localității. O comună în care toate terenurile sunt înregistrate și au documente clare devine mult mai atractivă pentru investiții, pentru proiecte de infrastructură și pentru orice inițiativă a locuitorilor.

O muncă grea, dar necesară

Procesul de cadastrare la Bujoreni nu a fost unul ușor, ne-a spus primarul.  După cinci licitații eșuate, administrația locală a reușit să găsească o firmă care să se ocupe de tot ce este necesar. Finanțarea este asigurată de Agenția Națională de Cadastru, iar primăria pune la dispoziție toate resursele necesare pentru ca lucrurile să meargă fără probleme:

Un lucru bun este faptul că am găsit societatea care să facă cadastrarea după a cincea licitație. Eu le-am pus la dispoziție absolut tot, există din partea mea tot sprijinul, iar cetățenii sunt încurajați să vină și să își rezolve actele.” a sublinaut primarul.

Prin urmare, odată ce cadastrarea va fi finalizată, locuitorii comunei vor avea mai multă siguranță, mai multe oportunități și mai puține bătăi de cap atunci când vine vorba de terenurile lor:

Noi nu ne oprim aici. Lucrăm pentru oameni și vrem să ne asigurăm că fiecare dintre ei are actele în regulă. Este o muncă de echipă, iar fiecare cetățean trebuie să își facă partea lui, să vină la primărie, să aducă documentele și să își reglementeze situația. Fără aceste acte, nu putem merge mai departe.”

Cadastrarea este un proces de durată, dar un pas uriaș pentru comuna Bujoreni și pentru toți locuitorii ei. Pe termen lung, fiecare familie care își pune la punct actele va avea siguranța că terenurile moștenite sau cumpărate vor fi protejate de orice problemă legală.

Primăria și specialiștii sunt pregătiți să ajute, iar sprijinul oferit este total.

 

 

Leave comment

Your email address will not be published. Required fields are marked with *.

Rezolva operatia antiSPAM si trimite comentariul! *